Salariul minim crește prea puțin și cu întârziere „Pentru angajați nu acoperă nici inflația, iar pentru IMM-uri ar putea însemna ‘securea finală’”

Majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei, programată pentru iulie 2026, este aspru criticată atât de specialiști, cât și de sindicate. În timp ce angajații pierd putere de cumpărare, firmele mici riscă să resimtă o lovitură decisivă.

Salariul minim brut pe economie va ajunge, începând cu luna iulie 2026, la 4.325 de lei, potrivit anunțului Guvernului. Creșterea este de 275 de lei față de nivelul actual de 4.050 de lei, ceea ce înseamnă un avans de 6,79%. Deși, la prima vedere, măsura pare una favorabilă, calculele economice arată că efectul real este mult mai redus.

În prezent, coșul minim pentru un trai decent a ajuns la 4.322 de lei pentru o persoană singură și la 11.370 de lei pentru o familie cu doi copii, valori consemnate încă din septembrie 2025. La acestea se adaugă o inflație care se menține la un nivel apropiat de 10%, erodând suplimentar veniturile reale.

De ce creșterea nu acoperă pierderile reale

Auditoarea financiară dr. Kristine Bago a explicat pentru ziare.com faptul că, raportat la datele actuale, majorarea anunțată nu reușește nici măcar să compenseze inflația.

Pe salariul minim brut actual, de 4.050 de lei, o inflație de aproape 10% înseamnă o pierdere de 405 lei din puterea de cumpărare. Astfel, valoarea reală a salariului scade la aproximativ 3.645 de lei. Situația este agravată de faptul că, de la 1 ianuarie 2025, costul coșului zilnic a crescut cu 15–20%.

Asta înseamnă că, practic, dacă luăm partea de jos acestei marje de creștere, 15%, o să am nevoie de 4050 plus 608 lei, cât mi-ar trebui ca să acopăr coșul zilnic, plus 405 RON ca să acopăr inflația, rezultă 5.063 de lei, cam ăsta ar trebui să fie în ianuarie 2026 salariul ca să pot cumpăra exact ce am putut cumpăra la 1 ianuarie 2025”, arată Kristine Bago.

Diferența dintre acest prag și salariul minim actual este de 1.013 lei. Chiar și după aplicarea creșterii de 275 de lei, rămâne un deficit de 738 de lei, sumă care nu este acoperită de nicio măsură compensatorie.

Această mărire este o bătaie de joc, nu ne ajută cu nimic. Este o mărire de aproape 7% care nu acoperă nici inflația, nici creșterea prețurilor de 15% și evident că cine a făcut calculul cu siguranță știa aceste lucruri. Este doar praf în ochi, mai spune auditoarea financiară.

Impact diferit: companiile mari vs. IMM-uri

În ceea ce privește mediul de afaceri, efectele sunt inegale. Potrivit analizei, marile companii pot absorbi relativ ușor această majorare, chiar dacă le afectează ușor marjele de profit. În schimb, pentru firmele mici și mijlocii, contextul este mult mai dur.

Pentru ele acest lucru va afecta serios marja lor de profit și pentru IMM-urile care plătesc aceste salarii s-ar putea să fie securea finală, din moment ce 275 de lei înseamnă mai mult pentru angajator, în cazul de față, pentru că mai plătește și alte taxe pentru acești bani”, avertizează Kristine Bago.

Concluzia sa este tranșantă: cei mai afectați rămân „cei mici” – atât angajații cu venituri reduse, cât și firmele fără rezerve financiare.

Am putea să ne uităm puțin în istorie să vedem cum au ieșit alții din crize și să vedem că ei nu au dat niciodată în cei mici, ci au susținut IMM-urile, dându-le bani și ajutându-le să crească, subliniază ea.

Sindicatele cer aplicarea majorării de la 1 ianuarie

Decizia Guvernului de a aplica majorarea abia din iulie 2026 este contestată dur de sindicate. Blocul Național Sindical consideră măsura incorectă și contrară legislației în vigoare.

Decizia coaliției privind creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026 este una ticăloasă care întărește constatarea că actuala clasă politică se comportă ca și cum ar fi stăpânii României, a declarat Dumitru Costin, președintele BNS.

Acesta a invocat existența unei legi care stabilește clar că salariul minim trebuie majorat de la 1 ianuarie, în conformitate cu Directiva europeană privind salariul minim.

Nemulțumirile au culminat cu proteste în fața Palatului Cotroceni, unde sindicaliștii i-au cerut președintelui Nicușor Dan să medieze conflictul social.

Măsurile de austeritate sunt luate fără să fim consultaţi, salariul minim votat ieri este antiortodox… se aplică de la 1 iulie – preţurile şi TVA au crescut, a declarat Leonard Bărăscu, președintele CNSLR – Frăția.

În forma actuală, creșterea salariului minim din 2026 riscă să rămână mai degrabă un gest simbolic. Pentru angajați, nu recuperează pierderile generate de inflație, iar pentru IMM-uri poate deveni un cost greu de susținut, într-un context deja marcat de taxe mai mari și măsuri de austeritate.

 

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine