RetuRO anunță o schimbare la nivel de management

RetuRO anunță o schimbare la nivelul funcției de CEO și îi mulțumește doamnei Gemma Webb pentru contribuția adusă la implementarea Sistemului de Garanție-Returnare pentru băuturi, administrat de către companie. Misiunea de succes a RetuRO continuă prin creșterea eficienței operaționale, consolidarea sustenabilității financiare și implementarea investițiilor planificate.

„Sunt recunoscătoare pentru șansa de a construi de la zero un proiect cu o miză atât de importantă pentru România. A fost o reală responsabilitate și, în același timp, o mare satisfacție să contribui la schimbarea comportamentului de consum și la transformarea sistemului într-unul care face țara mai curată. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest progres”, a declarat Gemma Webb.

Responsabilitatea RetuRO este să continue asigurarea unui echilibru între performanța curentă și sustenabilitatea pe termen lung a sistemului. Într-un context socio-economic dificil, accelerarea eficientizării companiei și consolidarea culturii organizaționale rămân principalele obiective strategice ale companiei, în vederea îndeplinirii țintelor legale.

Întreaga activitate operațională se desfășoară fără întreruperi, iar echipa de conducere gestionează în mod direct prioritățile curente ale companiei. Procesul de tranziție este structurat astfel încât să asigure continuitatea operațiunilor și pregătirea organizației pentru a îndeplini obiectivele de eficientizare și dezvoltare planificate. Anunțul privind noua numire în funcția de CEO va fi comunicat în viitorul apropiat.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. (www.returosgr.ro) este o companie ce funcționează pe principiul not for profit, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit exclusiv în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%), precum și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%). RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

author avatar
George Dumitrescu
George Dumitrescu este un informatician care s-a transformat de peste un deceniu într-un jurnalist politic. El acoperă subiecte legate de viața partidelor din România. Absolvent al Politehnicii București, George nu s-a regăsit deloc în activitatea de programator pe care a încercat-o în primii ani de de după terminarea facultății. Cu toate acestea, mintea analitică îl ajută să disemineze mai bine informațiile despre oamenii politici din România.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine