Finlanda acționează împotriva amenințărilor rusești. În ce constă centrul de supraveghere maritimă

În contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii critice, Finlanda a decis să înființeze un centru de supraveghere maritimă în Golful Finlandei. Tensiunile din Marea Baltică cresc după ce NATO a acuzat Rusia de sabotaj.

Regiunea Mării Baltice este în alertă după ce Rusia a declanșat un „război hibrid” împotriva infrastructurii NATO în 2022. Kremlinul a fost acuzat că ar fi implicat în detonarea conductelor de gaz Nord Stream.

Paza de Frontieră a Finlandei a declarat că „autoritățile competente trebuie să intervină în situații care apar în marea teritorială și în zona economică exclusivă”, conform The Independent.

Finlanda a anunțat crearea unui centru de supraveghere maritimă pentru protejarea infrastructurii submarine critice din Golful Finlandei. Atacurile asupra infrastructurii, cum ar fi cablurile electrice submarine și conductele de gaz, s-au intensificat după invazia rusă a Ucrainei.

Ca răspuns, NATO a trimis 10 nave militare în Marea Baltică pentru a proteja cablurile de energie și a descuraja sabotajele. La sfârșitul lui 2025, Poliția Finlandei a sechestrat un cargobot sub pavilion caraibian, suspectat că ar fi deteriorat un cablu submarin. Nava, care se deplasa dinspre Rusia spre Israel, a fost eliberată ulterior.

„Avem nevoie de măsuri preventive mai ample, chiar înainte de a se mai produce vreun prejudiciu”, a declarat Mikko Hirvi, șeful departamentului de siguranță și securitate maritimă din Garda de Frontieră finlandeză.

Aceste măsuri includ senzori pe fundul mării, soluții de inteligență artificială pentru analizarea traficului maritim și schimbul de informații cu aliații NATO, a adăugat Hirvi.

Ultimele știri

Ministrul Justiției ia în calcul scăderea vârstei de răspundere penală. Grup de lucru pentru crima din Timiș

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a anunțat că se analizează...

ANSVSA sancționează drastic producătorii de pâine. Peste 4 milioane de lei amenzi aplicate

ANSVSA a desfășurat controale riguroase la unități de panificație,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine