luni, iunie 15, 2026
26.7 C
București

Scandal în plenul Camerei, pe schimbarea denumirii POT! S-a lăsat cu microfoane tăiate și cu amenințări că nu va trece moțiunea depusă împotriva lui Bolojan

Răzvan Chiriță, liderul de grup al POT, a anunțat schimbarea denumirii grupului parlamentar în Uniți pentru România.

Imediat i-a fost tăiat microfonul, iar președintele de ședință, Natalia Intotero, a intervenit, precizând că discuția nu își are rostul, dat fiind că „în ședința Biroului Permanent, din data de 29 aprilie, adică ieri, s-a decis restituirea punctului de vedere al Comisiei de Regulament nr. 34 din data de 21 aprilie 2026, până la formularea unui punct de vedere final care să analizeze toate documentele transmise către comisie”, potrivit Stiri pe surse.

„Pe procedură, aș vrea să-i înștiințez pe colegii deputați că în ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților, din data de 22 aprilie, s-a luat act de punctul de vedere al Comisiei pentru regulament, astfel că grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri, prin decizia membrilor deputați ai acestui grup, au decis schimbarea numelui în grupul parlamentar Uniți pentru România”, a afirmat Răzvan Chiriță, lider de grup POT.

Ultimele știri

„Da, în PNL e o luptă” a confirmat Crin Antonescu. Care este adevărata miză

Crin Antonescu, fost lider al PNL, face apel la...

Stenogramele ședinței PSD după surpriza Veștea: „Fritz nici nu realizează că a rămas fără partid”

Într-o ședință tensionată, PSD și-a exprimat susținerea pentru Adrian...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine