Sorin Grindeanu nu a primit niciun semnal din partea premierului desemnat Siegfried Mureșan, susțin surse din interiorul PSD pentru Gândul. Dacă Guvernul Mureșan nu trece votul Parlamentului, social-democrații vor merge la noi consultări la Cotroceni tot cu propunerea Grindeanu.
Potrivit unor surse din partid, în PSD există convingerea că președintele Nicușor Dan va continua seria nominalizărilor în cazul în care Siegfried Mureșan nu reușește să adune sprijinul necesar pentru învestirea Guvernului.
La un eventual nou tur de consultări de la Cotroceni, PSD va susține tot varianta Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, arată sursele citate de Gândul.
Dacă va apărea o altă soluție venită din afara partidului, cum ar fi numele lui Alexandru Nazare, aceasta nu va fi propusă de liderii social-democrați.
Opțiunea unui premier independent
Sursele mai spun că președintele Nicușor Dan nu exclude, la un moment dat, nici desemnarea unui premier independent.
Șeful statului ar lăsa astfel deschisă și această variantă, potrivit acelorași surse din PSD.
Până la un asemenea scenariu mai este însă cale lungă. PNL nu grăbește procedurile legate de învestirea lui Mureșan, iar acest lucru mai poate dura încă o săptămână.
