Premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a reușit să indice o sumă exactă atunci când a fost întrebat, miercuri, la Senat, ce venit lunar ar trebui să aibă o familie cu doi copii pentru un trai decent. El a explicat că necesarul variază în funcție de localitate, de costurile locuinței și de situația fiecărei familii.
Întrebat direct despre pragul unui trai decent, Mureșan a evitat să dea un răspuns concret. „Nu vă pot spune pentru că orice cifră aș spune, pentru unii e prea mică, pentru alții prea mare. Îmi doresc ca veniturile oamenilor să crească sustenabil, ordonat”, a declarat premierul desemnat.
Chestionat și despre decalajele dintre nivelul de trai din mediul rural și cel urban, Mureșan a spus că își propune să le reducă. El a insistat pe nevoia unor măsuri de sprijin pentru familiile cu copii, indiferent de zona în care locuiesc.
„Indiferent dacă sunt vârstnici sau tineri, la sat sau oraș, indiferent de meserie, familie cu doi sau patru copii, sunt copii care trebuie ajutați. Nu sunt un om politic comunist care să dicteze ce să se facă, îmi doresc să încurajăm munca, să avem mai multe facilități pentru copii”, a afirmat Siegfried Mureșan.
Costurile diferă de la un oraș la altul
Premierul desemnat a mai spus că discrepanțele de prețuri dintre localități fac imposibilă fixarea unei singure sume drept reper pentru un trai decent.
„Este evident că avem orașe scumpe în România unde ai nevoie de venit mai mare pentru a cumpăra un apartament sau o casă”, a spus Mureșan.
Fără majorări de taxe, spune Mureșan
În aceeași intervenție din Senat, Mureșan a susținut că nu vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului său. El a precizat că Guvernul pe care îl conduce nu are în vedere nicio creștere de TVA și că, atunci când situația economică va permite, obiectivul este revenirea la cota de 19%.
Premierul desemnat a anunțat că viitorul Executiv va avea trei vicepremieri, toți cu portofoliu propriu. El a vorbit și despre eficientizarea companiilor de stat, precizând că fiecare dintre ele va primi un plan de management performant în 12 luni de la învestirea Guvernului.
În domeniul energiei, Mureșan a spus că obiectivul urmărit este reducerea facturilor, prin investiții și prin creșterea capacităților de stocare.
