Primarul Dominic Fritz și-a încheiat mandatul de la conducerea Primăriei Timișoara printr-un moment simbolic: și-a pus eșarfa tricoloră și a cântat „Deșteaptă-te, române” la pian, în fața timișorenilor. Gestul a avut loc la finalul evenimentului „Timișoara. Revoluția continuă”, cu puțin timp înainte ca mandatul său să se încheie oficial.
Cei prezenți în sală l-au aplaudat pe edil, iar la finalul momentului s-au ridicat în picioare și au scandat „Timișoara! Timișoara!”. Scena a avut loc cu doar câteva zile înainte ca Dominic Fritz să părăsească oficial funcția de primar.
„O nedreptate uriașă”
Fritz a vorbit deschis despre tristețea provocată de finalul mandatului și a acuzat o majoritate politică pe care a numit-o „toxică pentru România” că i-a întrerupt activitatea în mod forțat.
„Sigur că există şi tristeţe astăzi. Nu este o zi normală. Mulţi mi-aţi spus că sunteţi revoltaţi pentru că mandatul pe care voi, timişorenii, mi l-aţi dat în 2020 şi în 2024 nu se termină pentru că timişorenii s-ar fi răzgândit. Se termină pentru că o majoritate politică toxică pentru România a decis să întrerupă, brutal şi neconstituţional, indiferent ce spun ăştia cinci de la CCR, ceea ce oamenii au început prin vot”, a declarat Dominic Fritz, duminică, în cadrul evenimentului „Timişoara. Revoluţia continuă”.
Edilul a adăugat că finalul mandatului în aceste condiții nu îi este indiferent și că simte o nedreptate profundă, îndreptată nu împotriva lui, ci împotriva timișorenilor care l-au votat.
Acuzații la adresa adversarilor politici
Fritz consideră că vechiul sistem politic se teme de existența unei alternative reale, capabilă să demonstreze că lucrurile se pot schimba. Primarul a lansat apoi acuzații dure la adresa adversarilor săi, pe care îi suspectează că încearcă să construiască o imagine negativă despre USR și despre reprezentanții partidului.
„Ei pot spune despre noi că suntem o pestă, că suntem trădători, că avem nume prea străine, că suntem prea încăpăţănaţi, prea altfel, că nu ţinem furculiţa cum trebuie. Pot să facă astea, chiar în timp ce îşi pregătesc vile de refugiu de milioane în Italia, în timp ce merg la cine cu doamne americane cu bani, complotând împotriva României. Pot să facă toate astea. Pot să construiască orice poveste vor despre noi. Şi pot băga milioane de bani publici în minciunile propagate de televiziunile lor”, a afirmat primarul Timişoarei.
„USR se va da bătut? Se înșeală amarnic”
Fritz a ținut să precizeze că plecarea din fruntea Primăriei Timișoara nu înseamnă retragerea sa din viața politică. El a transmis că USR va continua lupta politică, indiferent de schimbarea de la conducerea orașului.
„Dacă cineva şi-a imaginat că scoţându-mă pe mine din Primăria Timişoara mă scoate din luptă, atunci nu a înţeles nimic despre mine. Şi dacă cineva crede că USR se va da bătut, atunci se înşeală amarnic”, a mai transmis Dominic Fritz.
Edilul a încheiat printr-un mesaj despre reziliența orașului pe care l-a condus, amintind că Timișoara a trecut prin momente dificile de-a lungul istoriei, dar și-a revenit de fiecare dată. „Iar dacă cineva crede că Timişoara se va lăsa călcată în picioare, atunci nu cunoaşte acest oraş care a fost ocupat şi umilit şi rănit de multe ori, dar de fiecare dată a revenit cu forţă şi cu determinare şi un spirit de neclintit”, a mai spus Fritz.
