Generalul (r.) Dr. Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General, analizează impactul achiziției F-35 asupra Forțelor Aeriene Române. Într-un interviu acordat STIRIPESURSE.RO, el explică de ce avionul american reprezintă o schimbare de paradigmă, nu doar o modernizare, și ce rol vor mai avea piloții și elicopterele în era dronelor și a Inteligenței Artificiale.
România se pregătește pentru una dintre cele mai ample achiziții militare din istoria sa recentă: avionul F-35. Generalul (r.) Dr. Ștefan Dănilă, unul dintre cei mai experimentați piloți de supersonice ai Forțelor Aeriene Române, a explicat pentru STIRIPESURSE.RO parcursul care a dus la alegerea acestei platforme și ce schimbări aduce ea pentru apărarea țării.
Cum a ajuns România la F-35
Potrivit lui Dănilă, F-35 a fost gândit încă de la proiectare în trei variante, menite să acopere cerințele diferitelor categorii de forțe armate americane și ale aliaților. Programul Joint Strike Fighter (JSF), realizat de Lockheed Martin după ce a câștigat competiția cu Boeing la începutul anilor 2000, și-a propus să creeze un avion multirol care să înlocuiască treptat platforme precum F-16.
Generalul povestește că a urmărit prima prezentare a F-35 în 2006, exact în perioada în care România căuta soluții pentru înlocuirea avioanelor MiG-21. Experiența modernizării MiG-21 LanceR din anii ’90 familiarizase deja Forțele Aeriene cu avionica digitală, radarul multimod sau calculatoarele de misiune, iar conceptul de avion „Stealth” nu mai era nou, după utilizarea avioanelor F-117 în conflictul din fosta Iugoslavie.
Tocmai de aceea, spune Dănilă, prezentarea Lockheed Martin din 2006 a putut fi evaluată profesionist. El a susținut atunci ideea ca România să intre în grupul statelor implicate în dezvoltarea programului, pentru avantajele strategice, tehnologice și industriale pe care le-ar fi adus o astfel de asociere.
Totuși, intrarea în program presupunea o contribuție inițială de aproximativ 100 de milioane de dolari, iar legislația românească de la acel moment nu permitea o astfel de plată. România nu s-a alăturat grupului de state participante, dar concluzia strategică a rămas clară: F-35 urma să devină, pe termen lung, principalul avion de luptă al NATO.
Dănilă explică faptul că a fost adoptată o abordare etapizată, menită să construiască treptat capabilitățile necesare operării unui avion de generația a cincea, cu obiectivul ca, în perioada 2025-2029, Forțele Aeriene Române să poată face tranziția la F-35 în condiții optime. Întârzierile din procesul decizional, criza economică din perioada 2008-2012, dar și contextul politic intern și internațional au amânat însă înlocuirea MiG-21. În acest cadru, americanii au recomandat ca România să opereze mai întâi F-16, pentru ca experiența acumulată să ușureze ulterior trecerea la F-35.
Ce schimbă F-35 în lupta aeriană
Întrebat ce diferențiază F-35 de generațiile anterioare de aeronave, generalul a precizat că acesta este o platformă multirol, capabilă să opereze într-un spațiu aerian cu amenințări multiple. Asta înseamnă, spune el, capacitatea de a executa atât misiuni aer-aer și de apărare aeriană, cât și misiuni aer-sol sau aer-navă, de la sprijinul direct al trupelor proprii (Close Air Support) și suprimarea apărării antiaeriene inamice (SEAD), până la lovirea obiectivelor aflate în adâncimea dispozitivului inamic (Air Interdiction).
Capacitatea de a evita detectarea radar – tehnologia Stealth – este, potrivit lui Dănilă, trăsătura esențială care plasează F-35 în categoria avioanelor de generația a cincea și îl separă de F-15, F-16 sau F-18.
Pentru publicul larg, generalul oferă o explicație simplă: nu este vorba despre un avion doar mai rapid sau mai performant, ci despre o platformă capabilă „să detecteze prima, să înțeleagă prima și să acționeze prima într-un mediu de luptă foarte complex”. El subliniază că supraviețuirea pe câmpul de luptă modern depinde tot mai mult de capacitatea de a evita detectarea și de a integra rapid informațiile de la senzori și radare.
Dănilă atrage atenția că spațiul aerian este astăzi protejat de sisteme tot mai sofisticate, de la avioane moderne până la rachete sol-aer cu rază mare de acțiune, ceea ce a transformat capacitatea de a rămâne nedetectat în principala cerință pentru avionul de luptă al viitorului. De aceea, spune el, F-35 nu este doar o evoluție față de generațiile anterioare, ci o schimbare de paradigmă în modul de concepere și purtare a luptei aeriene moderne.
Lecțiile preluate de la F-22 Raptor
Generalul amintește că primul avion de generația a cincea a fost F-22 Raptor, produs de Lockheed Martin în colaborare cu Boeing, devenit operațional cu aproximativ un deceniu înaintea lui F-35. F-22 a fost conceput pentru supremația aeriană, cu tehnologie Stealth, supercruise – zbor supersonic fără postcombustie –, supermanevrabilitate obținută prin tracțiune vectorială și flight-by-wire, fuziune a senzorilor și un radar AESA produs de Northrop Grumman, capabil să detecteze și să urmărească ținte la peste 200 km distanță.
Pentru a-și păstra avantajul, Statele Unite nu au permis exportul F-22, continuând în paralel programele de modernizare pentru F-15 și F-16, inclusiv versiunea Block 70 Viper.
Potrivit lui Dănilă, experiența acumulată cu F-22 a arătat că superioritatea aeriană nu mai depinde exclusiv de viteză sau manevrabilitate, ci din ce în ce mai mult de integrarea informațiilor, capacitatea de a opera în rețea și de a oferi pilotului o imagine completă a câmpului de luptă. Aceste concepte au influențat decisiv dezvoltarea F-35. Dacă F-22 a fost gândit pentru obținerea și menținerea superiorității aeriene, F-35 a preluat multe dintre tehnologiile sale și le-a adaptat unei platforme multirol, capabile să îndeplinească simultan o gamă mult mai largă de misiuni. Astfel, F-22 rămâne, în opinia generalului, demonstrația practică a conceptului de generația a cincea, iar F-35 platforma care l-a extins la scara forțelor NATO și a statelor aliate.
Întârzieri, costuri și lecția strategică
Dănilă subliniază că F-35 a fost conceput pentru a prelua întreaga gamă de misiuni ale F-16, dar într-un mediu operațional mult mai complex și ostil. Au fost dezvoltate, în paralel, sisteme avansate de mentenanță asistată de calculator, cu testare integrată și arhitecturi modulare care permit înlocuirea rapidă a componentelor. Un asemenea nivel de sofisticare a adus însă și provocări semnificative, pentru că niciun sistem complex nu este ferit de defecțiuni sau vulnerabilități.
Generalul arată că evoluția tehnologică rămâne o provocare permanentă în competiția cu platformele moderne dezvoltate de Rusia și China, iar integrarea unui număr atât de mare de senzori și capacități într-o singură platformă a generat dificultăți, întârzieri importante – în special la varianta C – și creșteri semnificative ale costurilor.
Aceste provocări l-au determinat, încă din 2011, să propună achiziția a 32 de avioane F-16 noi, în cea mai modernă configurație disponibilă la acel moment, pentru a menține o capabilitate operațională credibilă până în perioada 2025-2030. În acei ani, spune el, exista deja perspectiva apariției avioanelor de generația a șasea, caracterizate printr-un grad ridicat de autonomie și platforme fără pilot.
Potrivit generalului, războiul din Ucraina și conflictele recente din Orientul Mijlociu au confirmat extinderea sistemelor fără pilot, fără însă a diminua importanța platformelor de generația a cincea. Dimpotrivă, aceste conflicte au arătat că, într-un mediu puternic contestat, combinația dintre tehnologia Stealth, fuziunea senzorilor și integrarea în rețea oferă în continuare avantaje decisive. Cea mai importantă lecție a programului F-35, conchide Dănilă, este că transformarea tehnologică necesită timp, investiții și răbdare strategică.
Dronele, Inteligența Artificială și rolul omului
Referitor la rolul tot mai important al dronelor în conflictele moderne, generalul susține că atât războiul din Ucraina, cât și conflictele recente din Orientul Mijlociu au arătat importanța crescândă a sistemelor pilotate de la distanță. Următorul pas, spune el, este integrarea Inteligenței Artificiale, astfel încât platformele fără echipaj să poată continua misiunea chiar și în condiții de bruiaj sau pierdere a semnalului de comunicații.
Deși e dificil de anticipat până unde va merge dezvoltarea tehnologică, Dănilă este convins că vom vedea tot mai multe drone pe câmpul de luptă, numeroase vehicule urmând să fie adaptate pentru operare de la distanță sau funcționare fără echipaj la bord. Asta nu înseamnă însă, precizează el, că războiul se va transforma exclusiv într-o confruntare între drone, întrucât mijloacele de lovire au evoluat constant de-a lungul istoriei, de la armele simple la rachetele balistice și de croazieră. Astăzi, dronele permit lovirea țintelor aflate la distanțe mari, cu o precizie de ordinul câtorva metri și la momentul considerat optim.
Generalul insistă însă că ocuparea și controlul unui teritoriu presupun în continuare prezență umană: „un teritoriu se ocupă «cu piciorul»”, spune el, iar teritoriul cucerit trebuie administrat, resursele exploatate, iar securitatea populației și a infrastructurii necesită oameni în uniformă. Blindatele își vor păstra rolul pentru că oferă protecție personalului într-un mediu ostil, iar proliferarea dronelor va impune noi măsuri de apărare, precum bruiajul electronic, plasele de protecție sau țintele false.
În privința deciziei de utilizare a forței letale, Dănilă este tranșant: aceasta „trebuie să rămână sub control uman”. Inteligența Artificială poate sprijini analiza informațiilor, identificarea țintelor sau planificarea misiunilor, dar responsabilitatea pentru folosirea armamentului și pentru consecințele unei acțiuni militare trebuie să aparțină întotdeauna oamenilor. Potrivit generalului, tehnologia poate crește eficiența și viteza de reacție, dar responsabilitatea morală, juridică și politică nu poate fi transferată unui algoritm.
Erorile de programare și viitorul luptei integrate
Întrebat despre relația dintre sistemele fără echipaj și forțele convenționale, Dănilă a explicat că omul va continua să pregătească misiunile, să stabilească condițiile de acțiune ale dronei și să îi definească libertatea de mișcare și decizie. El avertizează că pot apărea erori de program, care ar putea fi interpretate greșit drept decizii ostile ale Inteligenței Artificiale, dar care sunt, în realitate, erori ale programatorului și trebuie corectate ca atare. Probabilitatea ca un mijloc de lovire fără om la bord să își lovească propriul operator există, spune el, dar trebuie înțeleasă ca o eroare de programare, nu ca o trăsătură a noii tehnologii.
Generalul susține că sistemele de lovire fără om la bord vor fi prezente în toate mediile – aer, sol, suprafața apei sau sub apă –, fără ca asta să însemne că navele, blindatele sau avioanele nu vor mai fi necesare.
Se vor schimba tacticile și procedeele de luptă, iar confruntările directe vor fi evitate tot mai des, însă în urma dronelor vor veni oameni înarmați, iar operarea acestor sisteme va necesita personal tot mai bine pregătit. Apărarea împotriva sistemelor fără om la bord este dificilă, spune Dănilă, dar se va perfecționa prin echipamente și tactici noi.
El este de părere că succesul pe câmpul de luptă va depinde tot mai mult de capacitatea de a integra eficient sistemele autonome cu forțele convenționale: „nu asistăm la înlocuirea omului de către mașină, ci la apariția unui nou mod de a purta războiul”, în care tehnologia, pregătirea personalului și capacitatea de adaptare devin esențiale. Avantajul decisiv, conchide el, nu va reveni celui care are cele mai multe drone, ci celui care le integrează cel mai bine într-un sistem de luptă coerent.
Elicopterul militar, între risc și utilitate
Despre viitorul elicopterului militar, generalul consideră că varianta de atac ar putea avea o relevanță mai redusă în anumite tipuri de operații, pentru că mijloacele fără pilot vor fi folosite cu prioritate în misiunile cu risc foarte ridicat, putând fi trimise în zone puternic contestate și utilizate până la autodistrugere, fără expunerea echipajelor umane.
În schimb, elicopterul de transport își va păstra importanța mult timp de acum înainte, apreciază Dănilă. Capacitatea de a decola și ateriza aproape oriunde, fără infrastructură aeroportuară specializată, rămâne un avantaj greu de înlocuit, permițând deplasarea rapidă a trupelor, echipamentelor și materialelor logistice în zone greu accesibile sau în situații ce cer reacție imediată.
În afara zonelor contestate, unde pericolul reprezentat de sistemele antiaeriene și de dronele de atac este redus, elicopterele vor continua să îndeplinească o gamă largă de misiuni: transportul forțelor pentru operații ofensive, reaprovizionarea unităților din teren și evacuarea rapidă a militarilor răniți sau a personalului aflat în poziții vulnerabile.
În același timp, și elicopterele vor trebui să se adapteze noilor amenințări, fiind echipate cu ținte false, sisteme de bruiaj electronic și mijloace de contracarare directă a dronelor. Generalul anticipează și o integrare tot mai strânsă între elicoptere și sistemele fără pilot, astfel încât să acționeze împreună în cadrul aceleiași misiuni.
Concluzia lui Dănilă este că dronele nu vor elimina elicopterul de pe câmpul de luptă, ci va avea loc o redistribuire a rolurilor: dronele vor prelua misiunile cu risc ridicat, iar elicopterele vor continua să ofere mobilitate, flexibilitate și capacitatea de a transporta oameni și echipamente acolo unde este nevoie. În perspectivă, generalul nu vede o competiție între elicoptere și drone, ci o complementaritate tot mai accentuată: dronele vor extinde capacitatea de observare, recunoaștere și lovire, iar elicopterele vor continua să asigure mobilitatea și transportul de personal și echipamente. Viitorul, spune el, aparține sistemelor integrate, în care platformele cu și fără echipaj acționează împreună pentru efecte operaționale superioare.
Din perspectiva generalului (r.) Dr. Ștefan Dănilă, succesul în viitoarele conflicte nu va aparține neapărat celui care deține cele mai multe platforme, ci celui care reușește să le integreze cel mai eficient. Pentru România, intrarea în era F-35 depășește, în această analiză, o simplă modernizare militară.
