Zelenski vrea o întâlnire cu SUA și Rusia la Abu Dhabi înainte de summit. Se teme de o nouă Ialta

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să discute cu delegațiile americană și rusă la Abu Dhabi înainte de orice summit SUA-China-Rusia. Liderul de la Kiev avertizează că Moscova ar putea folosi reluarea negocierilor pentru a smulge concesii privind prezența militară a NATO în Europa.

Volodimir Zelenski a declarat luni, în fața jurnaliștilor, că agenda unei eventuale reuniuni între Statele Unite, China și Rusia rămâne neclară. Potrivit acestuia, discuțiile ar urma totuși să vizeze Orientul Mijlociu și războiul Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit RBC-Ukraine.

Liderul ucrainean a explicat că lumea actuală, fragmentată și avansată tehnologic, nu mai seamănă cu cea de după al Doilea Război Mondial. De aceea, spune el, o redistribuire a puterii similară celei de atunci nu mai este posibilă.

Teama de o nouă Ialta

„După Alaska, ar fi al doilea mare avantaj diplomatic al Rusiei, dacă lucrurile se desfășoară așa cum sugerează acum rușii, cu discursul lor despre o noă «Yalta». Cred că Rusia își dorește asta mai mult decât oricine altcineva”, a afirmat Zelenski.

Președintele ucrainean consideră că, dintre toți participanții unei posibile întâlniri trilaterale, China ar avea cel mai puțin de câștigat. El a insistat asupra importanței unei discuții separate, la Abu Dhabi, înaintea oricărui summit de amploare: „Ne-am dori foarte mult ca întâlnirea noastră de la Abu Dhabi să aibă loc înainte de aceasta”.

Zelenski a transmis, totodată, un avertisment direct NATO. Alianța nu ar trebui să cedeze în fața cererilor Rusiei de a-și reduce prezența militară la configurația din 1997, atâta vreme cât Moscova continuă războiul împotriva Ucrainei.

Ce cere, de fapt, Rusia

Afirmațiile liderului de la Kiev vin la câteva zile după un articol publicat pe 25 octombrie de The Telegraph. Publicația britanică scria, citând surse diplomatice, că Moscova ar putea folosi o nouă rundă de negocieri pentru a obține concesii legate de extinderea NATO și de desfășurările de trupe aproape de granițele sale.

Una dintre posibilele revendicări ale Rusiei, potrivit aceleiași surse, ar fi retragerea trupelor NATO din Polonia, Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda — toate țări vecine cu Rusia. Această cerere nu a fost însă confirmată oficial de Moscova ca poziție de negociere și nu există dovezi că ar fi fost introdusă formal pe agenda discuțiilor.

Kremlinul a cerut, în schimb, o dezbatere mai largă pe tema securității europene. Președintele rus Vladimir Putin a spus pe 22 octombrie că viitoarele negocieri ar trebui să includă garanții de securitate atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina, dar și discuții despre „arhitectura securității europene în ansamblu”.

Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a mers mai departe, afirmând că și țările europene ar trebui implicate în negocierile pentru încheierea războiului.

Zelenski: nu e doar despre Ucraina

Luni, Zelenski a spus că pretențiile de securitate ale Moscovei nu se limitează la prevenirea atacurilor ucrainene. În opinia sa, Rusia încearcă să obțină un acord separat, direct cu NATO sau cu Statele Unite.

„Ei spun: «Dacă vreți garanții de securitate pentru Ucraina, atunci le vrem și noi pentru Rusia». Trebuie să înțelegem ce înseamnă asta pentru ei. Nu e vorba doar de faptul că Ucraina nu ar trebui să lovească Rusia. Pentru ei, este o problemă mult mai amplă și mai concretă”, a spus el.

Președintele ucrainean consideră că discuțiile despre garanții generale de securitate pentru Rusia ar trebui amânate. Prioritatea, spune el, trebuie să fie clarificarea condițiilor de încheiere a războiului și a aranjamentelor de securitate pentru Ucraina.

„Mai întâi trebuie să rezolvăm problemele legate de acest război și abia apoi să căutăm răspunsuri la întrebările pe care le ridică Rusia, pornind de la propria percepție și de la propriile așteptări privind securitatea”, a spus Zelenski.

Un flanc estic în pericol

Încercările Rusiei de a modifica poziționarea militară a NATO în Europa nu sunt noi. Ele au apărut cu mult înainte de invazia la scară largă asupra Ucrainei.

În decembrie 2021, Moscova a înaintat Statelor Unite și NATO proiecte de acorduri de securitate prin care cerea oprirea extinderii Alianței — inclusiv blocarea unei eventuale aderări a Ucrainei — și limitarea desfășurărilor militare în statele intrate în NATO după mai 1997. Alianța a respins atunci ideea de a-și restrânge politica „ușilor deschise”, deși a rămas deschisă la discuții despre controlul armamentelor și alte chestiuni de securitate.

O revenire la configurația militară din 1997 ar lovi direct flancul estic al NATO. Polonia a devenit membră în 1999, statele baltice în 2004, iar Finlanda a aderat abia în 2023, după ce Rusia a lansat invazia la scară largă în Ucraina.

România s-ar număra, la rândul ei, printre statele vizate de o asemenea cerere. Țara noastră a aderat la NATO în 2004 și găzduiește baza de la Mihail Kogălniceanu, scutul antirachetă de la Deveselu și un grup de luptă multinațional al Alianței. Prezența scutului de la Deveselu nemulțumește de multă vreme Moscova.

Zelenski a atras atenția că noile cereri rusești ar putea schimba întreaga arhitectură de securitate a Europei. El a amintit că Putin ridicase probleme similare în discuțiile cu fostul președinte american Joe Biden, înainte de declanșarea invaziei, în februarie 2022. În opinia liderului ucrainean, deciziile privind poziționarea militară a NATO trebuie luate exclusiv de statele membre, fără negocieri cu Rusia, care nu face parte din Alianță.

„Orice retragere, orice reducere a securității este o slăbiciune pentru Alianță”, a spus el.

Următoarea rundă de negocieri

Mișcările diplomatice au loc chiar în perioada în care Ucraina, Rusia și Statele Unite se pregătesc să reia negocierile tehnice, după o pauză lungă. Pe 23 octombrie, Zelenski anunțase că noua rundă de discuții este așteptată în prima jumătate a lunii noiembrie, iar Abu Dhabi se numără printre locațiile avute în vedere.

Două zile mai târziu, pe 25 octombrie, Ușakov a declarat că Moscova este pregătită să reia negocierile după 4 noiembrie, Ziua Unității Naționale în Rusia. El a descris viitoarea întâlnire drept una preliminară și exploratorie.

Ultimele știri

Primarul din Slănic Moldova, reținut de DNA. Șpaga pe care ar fi primit-o pentru un contract de apă potabilă

Benone Moraru, primarul din Slănic Moldova, reținut de DNA pentru mită de 21.000 de euro, legată de un contract de apă potabilă.

Gigi Becali vrea să-l ajute financiar pe Călin Georgescu. Afaceristul spune că-i dă 50.000 de euro

Gigi Becali spune că îi dă 50.000 de euro lui Călin Georgescu, aflat în arest preventiv, ca să aibă din ce să trăiască.

Ioana Ciocan vrea titulatura de „ministră”. Ministrul Culturii a cerut un aviz de la Institutul de Lingvistică

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, vrea să folosească oficial forma feminină a funcției și a cerut un aviz Institutului de Lingvistică.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine