Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, confirmă că o vizită a președintelui Nicușor Dan în Statele Unite se află pe agenda sa. El nu a oferit însă niciun termen, explicând că întâi trebuie finalizată o listă de priorități în relația cu SUA. Ministrul a vorbit și despre securitatea la Marea Neagră, pe care o consideră una dintre prioritățile mandatului său.
Dan Neculăescu a declarat că organizarea unei deplasări a șefului statului pe teritoriul american reprezintă unul dintre obiectivele sale, precizând că a demarat deja pregătirile. Potrivit ministrului, momentul exact al vizitei rămâne însă necunoscut deocamdată.
„Relația cu SUA este o prioritate. Vom lucra și în acest sens. Tocmai de aceea nu vreau să avansez nicio dată, pentru că, așa cum a spus și domnul președinte, trebuie să lucrăm întâi pe proiecte. Și asta facem”, a spus ministrul pentru TVR Info.
Neculăescu a explicat că programul de guvernare prevede clar elaborarea unei liste de priorități în relația cu Statele Unite, document care trebuie predat în primul trimestru din 2027. El a precizat că acesta este obiectivul său principal în acest moment.
„Prin urmare, este obiectivul meu să fac această listă, să o pun la oaltă, să fie o listă importantă și atragătoare pentru SUA, dar o listă care să fie, în primul și în primul rând, de interes pentru România”, a mai spus ministrul, adăugând că interesele naționale trebuie să rămână prioritare.
Referitor la vizita prezidențială, Neculăescu a arătat că aceasta rămâne pe agenda sa, dar condiționează stabilirea unei date de finalizarea listei de priorități și de continuarea colaborării aprofundate cu partea americană. „Așadar, sigur că vizita este pe agendă, dar haideți întâi să pot să am lista aceasta și să continui colaborarea aprofundată cu SUA, până când stabilim o dată”, a precizat el.
Securitatea la Marea Neagră, altă prioritate
Ministrul de Externe a mai vorbit despre creșterea securității la Marea Neagră, pe care o numește una dintre prioritățile mandatului său. El a amintit că, încă de la începutul activității, au apărut mai multe incidente și evenimente care au impus o reacție rapidă și comunicare constantă cu aliații și partenerii României.
„Marea Neagră, așa cum am spus și în audieri, reprezintă un centru important al securității euro-atlantice și trebuie să îl evidențiem ca atare pe agenda organizațiilor internaționale importante din care facem parte, dar și în raport cu partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii”, a afirmat Neculăescu.
El a spus că, încă din primele zile de mandat, a purtat discuții aprofundate cu colegii din Guvern pe tema securității la Marea Neagră, atât prin măsurile naționale pe care acestea le iau, cât și prin demersurile pe care el, în calitate de ministru de Externe, le poate face în relația cu aliații și partenerii țării.
„Am făcut toate demersurile posibile, în aceste 5-6 zile de mandat, ca incidentele din Marea Neagră, securitatea României și a cetățenilor noștri să fie primordiale pe agenda și în atenția aliaților și a organizațiilor din care facem parte”, a mai declarat ministrul de Externe.
