În Europa se discută tot mai insistent despre erodarea spațiului Schengen, pe fondul reintroducerii repetate a controalelor la frontiere de către mai multe state membre. Episodul din vara aceasta, legat de un val de migranți la Ceuta, a dus la controale temporare între Italia și Spania. Franța, Germania și Italia se numără printre țările care mențin de ani buni restricții la frontierele interne.
La finalul lunii iulie, enclava spaniolă Ceuta, aflată în Maroc, a fost traversată de 72.000 de migranți, dintre care marea majoritate au fost repatriați în doar două zile. Deși Strâmtoarea Gibraltar separă Ceuta de restul Spaniei, Italia a decis să reintroducă controalele la frontierele aeriene și maritime cu Spania. Madridul a replicat cu măsuri similare, iar episodul s-a întins pe parcursul mai multor luni, marcat de prelungiri și dispute. Controalele au fost ridicate abia pe 23 octombrie, însă incidentul a reprezentat o nouă lovitură pentru Schengen, sistemul care asigură libera circulație a persoanelor și mărfurilor în UE fără verificări la frontieră. De ani de zile, statele membre pun sub semnul întrebării acest pilon al integrării europene.
Originile acordului Schengen
Acordul Schengen a fost semnat pe 14 iunie 1985, atunci când reprezentanții Belgiei, Franței, Germaniei de Vest, Luxemburgului și Țărilor de Jos s-au reunit în satul omonim din nordul Europei și au stabilit eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune. Textul a permis totodată cooperarea între poliție și justiție, schimbul de informații și coordonarea politicii de vize. Italia a aderat cinci ani mai târziu, iar Spania și Portugalia au urmat în 1991. Acordul a intrat efectiv în vigoare în 1995, iar spațiul Schengen s-a extins de atunci, ajungând astăzi la peste 4 milioane de kilometri pătrați și 29 de state: 25 de membri UE, cu excepția Irlandei și a Ciprului, plus patru state din afara blocului comunitar – Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein. În interiorul acestui spațiu trăiesc 460 de milioane de cetățeni, iar zilnic 3,5 milioane de oameni trec o frontieră națională, dintre care 2 milioane din motive profesionale. Totodată, 32 de milioane de întreprinderi beneficiază de transport mai rapid, costuri mai mici și comerț în creștere.
Când pot fi reintroduse controalele
Chiar de la semnare, acordul a prevăzut posibilitatea reintroducerii temporare a controalelor, în situații excepționale. Codul Frontierelor Schengen, modificat în 2024, permite această măsură ca ultimă soluție, doar în fața unei amenințări grave la adresa securității interne. Dacă amenințarea este imprevizibilă, precum un atac terorist, controalele pot dura până la trei luni. În cazul unor evenimente previzibile, cum ar fi competiții sportive majore sau vizite ale șefilor de stat, restricțiile pot fi extinse pentru șase luni, cu posibilitatea prelungirii până la doi ani. Pentru un pericol persistent, perioada maximă ajunge la trei ani. Statele au obligația să anunțe Comisia UE, Parlamentul European, Consiliul și celelalte state membre, explicând motivele, durata și modul de aplicare a măsurii. Comisia poate emite un aviz în acest sens, dar nu dispune de drept de veto.
De la excepție la regulă
În primii 20 de ani de existență a spațiului Schengen, suspendarea controalelor la frontieră a rămas o situație rar întâlnită. Rapoartele Comisiei Europene, colectate începând din 2006, arată că până în 2014 au existat doar 35 de cazuri de controale la frontieră, implementate de 17 state, cu o medie de patru pe an. Majoritatea au durat câteva zile și au fost legate de evenimente speciale – întâlniri politice, competiții sportive sau vizite oficiale. Italia a instituit controale între 28 iunie și 15 iulie 2009, cu ocazia Summitului G8 de la L’Aquila. Norvegia a făcut același lucru timp de două săptămâni, în perioada ceremoniei de decernare a Premiului Nobel. Austria a aplicat măsura o lună întreagă în 2008, în timpul Campionatului European de Fotbal, iar Estonia a recurs la controale pentru câteva zile în 2014, cu prilejul vizitei președintelui american Barack Obama.
Anul 2015 a adus o schimbare majoră. Libera circulație a fost pusă sub presiune de două crize simultane: sosirea a peste un milion de solicitanți de azil pe rutele Balcanilor de Vest și Mediteranei, și amenințarea teroristă tot mai vizibilă, care a culminat cu atacurile de la Paris și Bruxelles. După o perioadă inițială de deschidere a frontierelor, mai ales din partea Germaniei, care a primit cei mai mulți refugiați, restricțiile au revenit și au fost prelungite pe perioade din ce în ce mai lungi, pe măsură ce imigrația, securitatea și controlul frontierelor au ajuns teme centrale ale dezbaterii publice. Între 2015 și 2019, 14 state au depus 89 de notificări, o medie de 18 pe an, iar durata medie a controalelor a urcat la 118 zile, din cauza prelungirilor repetate. Pandemia a intensificat și mai mult fenomenul: 197 de notificări în doar doi ani, în principal pentru limitarea răspândirii virusului. Chiar și după încheierea urgenței sanitare, controalele au rămas în vigoare, alimentate de războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, dar și de reluarea fluxurilor migratorii. Între 2022 și 2025, numărul notificărilor a scăzut la 165, însă durata medie a verificărilor la frontieră a crescut, de la 80 la 140 de zile.
Franța și Germania, printre cele mai afectate
Franța și Germania, cele mai mari două economii ale Europei, sunt statele care au menținut cel mai mult timp controale la frontieră. Parisul le-a extins continuu la toate frontierele începând din 2015, imediat după atentate, invocând nu doar riscul terorist, ci și organizarea unor evenimente sportive de amploare, precum Turul Franței sau Campionatul European de Fotbal. În același an, Berlinul a reintrodus controale la granița cu Austria, măsură care rămâne în vigoare și în prezent, în ciuda avertismentelor repetate ale Comisiei UE. În 2023, Germania a extins controalele și la frontierele cu Elveția, Polonia și Republica Cehă, iar din 2024 acestea acoperă toate frontierele terestre ale țării. Ultima prelungire este programată să expire în martie 2027. Gewerkschaft der Polizei, principalul sindicat al poliției germane, consideră că amploarea controalelor este „disproporționată” raportat la numărul solicitanților de azil respinși și le descrie drept ineficiente, întrucât migranții continuă să treacă prin punctele de frontieră, fiind imposibilă supravegherea fiecărui segment al graniței. La acestea se adaugă costurile ridicate: potrivit guvernului german, între septembrie 2024 și iunie 2026, controalele au generat cheltuieli suplimentare de 194,7 milioane de euro.
Italia și alte state care mențin restricții
Italia a reinstituit controalele la frontiera cu Slovenia din octombrie 2023, cu scopul de a opri fluxul de migranți pe ruta balcanică și de a preveni infiltrarea unor teroriști. Guvernul de la Roma susține că, în trei ani, 12.000 de migranți ilegali au fost întorși din drum, iar 711 persoane au fost arestate, dintre care aproximativ 300 pentru complicitate la imigrație ilegală. Sindicatul polițist SIULP pune la îndoială eficiența acestor măsuri și descrie sistemul de monitorizare drept „o sită”. Nu există estimări oficiale privind costurile, dar un sondaj publicat în iunie anul trecut de ziarul „Piccolo di Trieste” plasează cheltuielile suplimentare generate de reintroducerea controalelor la peste 20 de milioane de euro, fără ca numărul traficanților arestați să fi crescut față de nivelurile anterioare.
Austria, Danemarca, Suedia, Norvegia și Polonia mențin și ele, în prezent, diverse forme de restricții la frontieră, din motive diferite. În luna iunie, Comisia Europeană a cerut acestor țări să renunțe la controale, argumentând că ele îngreunează viața navetiștilor și cresc costurile pentru companii.
Solicitarea Comisiei se bazează pe doi factori principali. Primul este intrarea în vigoare, din acest an, a noului Pact European privind Migrația și Azilul, care întărește cooperarea dintre statele membre. Al doilea ține de consolidarea supravegherii la frontierele externe ale Europei prin Frontex, la care toate statele membre contribuie financiar. Bugetul anual al Gărzii de Frontieră și Gărzii de Coastă Europene a crescut semnificativ, de la 143 de milioane de euro în 2015 la peste 1,2 miliarde de euro în 2026.
