Luca Niculescu anunță schimbarea de direcție a Guvernului: „Repornirea motoarelor economiei”

Premierul Luca Niculescu a declarat, miercuri, că obiectivul principal al Guvernului este relansarea economiei românești. Șeful Executivului mizează pe atragerea de investiții și pe reconstruirea încrederii mediului de afaceri, invocând recentul împrumut de 4,5 miliarde de euro drept semn al recâștigării credibilității externe a României.

Declarațiile premierului au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai investitorilor străini, desfășurată la Palatul Victoria. Luca Niculescu a prezentat principalele direcții de acțiune ale Guvernului în fața oamenilor de afaceri prezenți.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul le-a mulțumit investitorilor străini pentru contribuția adusă dezvoltării economiei românești. El a insistat asupra nevoii de a reconstrui încrederea printr-un efort comun al instituțiilor statului, companiilor românești și investitorilor internaționali.

Împrumutul de 4,5 miliarde de euro

În discuția cu mediul de afaceri, premierul a adus în prim-plan operațiunea prin care Ministerul Finanțelor a atras, luni, 2 noiembrie, 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale.

„Semnalul bun din aceste zile, când România a atras 4,5 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale este confirmarea faptului că depășirea blocajului politic de la București a generat creșterea credibilității externe. Repornirea motoarelor economiei prin noi investiții poate genera noi locuri de muncă și oportunități mai ales pentru tineri”, a declarat premierul Luca Niculescu.

Potrivit informațiilor Bloomberg, citate de Ziarul Financiar, statul român a contractat cei 4,5 miliarde de euro prin trei emisiuni de euroobligațiuni: 1,25 miliarde de euro pe patru ani, două miliarde de euro pe opt ani și 1,25 miliarde de euro prin obligațiuni verzi cu scadența la 12 ani.

Cererea investitorilor a fost mai mare decât suma atrasă în final, dar costurile de finanțare rămân mari. Dobânzile la noile împrumuturi variază între aproximativ 5,3% și 6,8%, peste nivelurile unor emisiuni comparabile din 2025.

Cele 4,5 miliarde de euro sunt, de fapt, împrumuturi contractate de stat, nu investiții străine directe. Banii sunt destinați acoperirii necesităților de finanțare ale bugetului și refinanțării datoriei publice, pe fondul dezechilibrelor fiscale cu care se confruntă România.

Birocrație mai puțină, drum spre OCDE

Premierul a prezentat în cadrul întâlnirii și direcțiile prin care Executivul vrea să îmbunătățească mediul investițional. Potrivit comunicatului, Guvernul urmărește consolidarea diplomației economice, eficientizarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale și reducerea birocrației, astfel încât România să se apropie de standardele economiilor dezvoltate.

Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică rămâne un obiectiv central al Executivului, fiind considerată un pas important pentru creșterea credibilității țării și atragerea capitalului internațional. Premierul a amintit, în acest context, discuția purtată marți cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, ocazie cu care a reafirmat angajamentul României de a finaliza procesul de aderare cât mai curând posibil.

România a demarat oficial negocierile de aderare la OCDE în 2022, proces care presupune evaluări aprofundate ale legislației, politicilor publice și funcționării instituțiilor. Organizația a atras atenția, în analiza sa economică din martie 2026, asupra necesității consolidării fiscale, creșterii competitivității și îmbunătățirii eficienței administrației publice.

Întâlniri trimestriale cu investitorii

Reprezentanții investitorilor străini au venit, la rândul lor, cu propuneri concrete pentru stimularea activității economice, în cadrul discuțiilor de miercuri.

Pentru a menține dialogul și a urmări măsurile propuse, Luca Niculescu i-a cerut șefului Cancelariei Prim-Ministrului, Oleg Ungureanu, să organizeze întâlniri trimestriale între reprezentanții Guvernului și cei ai investitorilor străini.

La reuniunea de la Palatul Victoria au mai participat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Afacerilor Externe, Dănuț Neculăescu, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, ministrul Muncii, Florin Manole, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ministrul Mediului, Natalia Intotero, și ministrul Digitalizării, Bogdan Dumitru.

Discuția are loc într-un moment în care noul Executiv încearcă să refacă încrederea mediului economic după criza politică, în condițiile în care România continuă să se confrunte cu presiuni bugetare și costuri ridicate de finanțare.

Ultimele știri

Comisia de etică a UAIC l-a demis pe fiul lui Tudorel Toader, Alexandru: Acesta e acuzat de viol

UAIC l-a demis pe lectorul Ionuț-Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, acuzat de hărțuire sexuală și viol.

Ciprian Ciucu explică haosul din șantierele de tramvai. „Puneam în pericol tramvaie achiziționate cu sute de milioane de euro”

Ciprian Ciucu explică de ce a deschis simultan mai multe șantiere pentru refacerea liniilor de tramvai din București.

Zeci de pisici evacuate dintr-un apartament din Câmpulung. Primărița Elena Lasconi: „Vecinii sunt terorizați de mai bine de patru ani”

Zeci de pisici, găsite în stare deplorabilă într-un apartament din Câmpulung. Primărița Elena Lasconi a intervenit după ani de plângeri ale vecinilor.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine