La fel ca mulți dintre colegii săi de partid, Alin Liviu Coțofană a intrat în politică o dată cu alegerile locale din 2016, când a candidat, pe listele Uniunii Salvați Bucureștiul (USB), pentru un post în Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Vicepreședinte al filialei USR sector 6, în prezent, Liviu Coțofană face parte din Comisia pentru Comerţ, Turism şi Protecţia Consumatorului și din Comisia pentru Relaţia cu Uniunea Europeană, din cadrul CGMB.
Potrivit descrierii de pe pagina sa oficială de Facebook, Alin Liviu Coțofană consideră că face parte „din acea generație care a fost nevoită să emigreze pentru o viată mai bună”. Astfel, Coțofană Alin Liviu a petrecut un an în Italia unde a terminat clasa a VII-a, iar ulterior, în anul 1999, s-a mutat în Spania, unde a stat până în 2013. Acolo a făcut liceul și facultatea – Turism și Business Management, studii completate cu un master în același domeniu.
Tot în Spania a cunoscut-o și pe soția sa, Berta Vasiliauskaite, originară din Lituania. Dealtfel, cei doi au debutat împreună în politică, Berta candidând, tot din partea USB, pentru un loc în consiliul local la Primăria sectorului 6.
Potrivit declarației de avere, Coțofană Alin Liviu și soția sa nu dețin case, terenuri, mașini sau bijuterii. În 2018, Liviu Alin Coțofană a câștigat circa 17.000 de lei de la VidaXL, unde este angajat pe post de translator, peste 10.000 de lei din indemnizația de consilier în cadrul CGMB și 6.000 de lei de la Uniunea Salvați România, unde este consilier administrativ.