ANAF a redus programul cu publicul din cauza coronavirusului. Care este noul interval orar de acces în instituție

ANAF a redus programul de lucru cu publicul, din cauza pandemiei de coronavirus. Sunt cinci ore și jumătate în fiecare zi în care te poți duce personal la un ghișeu sau la un inspector de la fisc, iar vinerea programul este și mai mic, de trei ore și jumătate.

Populația și reprezentanții firmelor vor avea acces la servicii în agențiile ANAF de luni până joi între orele 8.30 – 14.00, iar vineri între orele 8.30 – 12.00, potrivit unui ordin al președintelui ANAF, Mirela Călugăreanu.

ANAF a redus programul iar măsura a fost deja implementată, dar unele dintre direcțiile regionale și administrațiile județene nu au anunțat schimbarea de program sau nu au operat încă modificări pe site, arată publicația PsNews.

Pe lângă direcțiile regionale și administrațiile județene, noul program de lucru cu publicul se aplică și la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).

Însă, ANAF recomandă insistent, în ultima perioadă, comunicarea prin mijloace electronice. Înainte de starea de urgență, programul cu publicul se încheia la ora 16.30. Reducerea programului vine în contextul eforturilor autorităților, inclusiv ANAF, de a limita extinderea epidemiei de coronavirus.

Ordinul președintelui ANAF a fost emis pe 26 martie. În timp ce interacțiunea cu publicul s-a redus, restul activităților ANAF au rămas la program obișnuit. ANAF a introdus restricții la accesul în agenții încă de pe 12 martie, dar a luat și alte măsuri.

Ultimele știri

Se pregătește un nou tip de ajutor la Guvern, în contextul creșterii fulminante pentru facturile la energie

Guvernul pregătește o nouă reglementare pentru consumatorii vulnerabili, în timp ce facturile la curent ar putea crește cu până la 22%.

ANAF trimite notificări pentru taxa pe lux. Cine riscă impunere din oficiu și amenzi

ANAF a început să trimită notificări pentru taxa pe lux. Proprietarii de imobile și mașini scumpe au 15 zile să depună formularul 216.

Rogobete îl atacă dur pe fostul șef CNAS. „Sluga politică” a lui Bolojan, „fără cap și fără viziune”

Alexandru Rogobete îl acuză pe fostul șef CNAS, Horațiu Moldovan, de măsuri de austeritate fără viziune și de legături politice cu Ilie Bolojan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine