Strategie PSD pentru Transilvania. Vasile Dâncu vrea ca PSD să câștige Transilvania și crede că există strategii care îi permit partidului să recâștige terenul pierdut de după ultimele două runde de alegeri. O strategie specială a PSD vizează județele din Transilvania, pentru că la nivelul conducerii partidului s-a ajuns la conducerea că populația de acolo vrea altceva decât cea din restul țării.
Potrivit președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dâncu, strategia pentru Transilvania va fi adoptată în scurt timp.
Strategie PSD pentru Transilvania. „Partidul Social Democrat, în diversele lui variante, nu a acceptat, deși eu am scris de câteva ori această strategie, o strategie de mesaj pentru Transilvania. A considerat că dacă acceptă ideea că Transilvania este diferită, atunci noi putem pierde Transilvania. Toate studiile mele de-a lungul timpului, de 25 de ani, au arătat o diferență între ce urmăresc, în principal, din politică transilvănenii și bănățeni și sudul sau Moldova” a spus Vasile Dâncu la RFI, citat de PsNews.
Libertatea este cea care îi motivează pe transilvăneni față de celelalte regiuni, consideră sociologul Vasile Dâncu.
„Diferența este că în Transilvania oamenii vor libertăți. În sud și în Moldova, în zonele mai sărace, oamenii voiau redistribuire la buget, ajutor. Comunitățile lor chiar au nevoie de un ajutor material foarte important. Suntem hotărâți să lucrăm la o strategie pentru Transilvania, o strategie care să aibă dorințele ardelenilor, să aibă în ea tot ceea ce știu eu ca ardelean și știu și alții că este proiectul ardelenilor pentru o republică modernă. E un lucru ce nu s-a acceptat până acum”, a mai spus liderul PSD.