Deputatul Emanuel Ungureanu, infectat cu noul coronavirus: „Am purtat mască, am fost atent, dar, totuşi, se întâmplă”

Deputatul Emanuel Ungureanu a anunţat, marţi seară, pe Facebook, că este infectat cu noul coronavirus, cu toate că a purtat mască tot timpul.

„Am Covid-19, dar mă tratez şi mă simt bine! Aveţi grijă de voi, purtaţi mască, respectaţi regulile. Îmi voi continua activitatea ca şi până acum în mediul online şi voi comunica cu buzoienii în campanie prin mijloacele adaptate pandemiei prin care vom trece cu bine dacă suntem solidari şi empatici unii cu ceilalţi”, a scris deputatul, Emanuel Ungureanu.

Acesta povesteşte într-un video că a manifestat o formă medie a virusului COVID-19, având dureri musculare puternice, însă și febră, mai exact 38.5.

Emanuel Ungureanu, infectat cu COVID-19

”Trec şi eu prin Covid, aşa cum se întâmplă cu milioane de oameni. Am avut o formă medie, sunt în zona de vindecare acum. M-am infectat, cel mai probabil, în perioada de precampanie, când eram la Buzău, am purtat mască, am fost atent, dar totuşi se întâmplă, de asta vă rog să aveţi grijă de voi. Nu trebuie să aveţi niciun dubiu, Covid există, e un virus care se manifestă pentru unii mai puternic, la alţii mai uşor. Eu am avut o formă medie, am făcut temperatură 37.5-38.5 care se resimte mult mai puternic”, a povestit Emanuel Ungureanu într-un video.

„Nu mai ştiam cum e sa fii bolnav, nu mai răcisem demult. Am avut dureri puternice musculare, puţină tuse. M-am tratat cu paracetamol, cu vitamine, cu zinc, la indicaţia medicului de familie, am vorbit şi cu alti medici la telefon. Am făcut o mică evaluare medicală. De azi sunt în izolare. (..) Au fost seri mai complicate, durerile musculare sunt destul de puternice, îţi dă o stare de confuzie, e diferit faţă de gripa de sezon”, spune Ungureanu.

Deputatul a declarat că rămâne activ în online și lucrează de acasă.

”Rămân activ în online, voi face campanie tot de pe această platformă, lucrez de acasă. Va fi o campanie atipică, va trebui să avem unii grijă de ceilalţi şi să acceptăm comunicarea online. Mă întorc din 20 noiembrie”, a mai declarat deputatul.

Emanuel Ungureanu candidează la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor, fiind primul pe lista USR Buzău.

Ultimele știri

Cerșetor cu Lexus, prins la Iași. A strâns peste 9.000 de lei în opt ore, de Sfânta Parascheva

Un bărbat care cerea bani la Iași, de Sfânta Parascheva, a fost prins cu 9.147 de lei și un Lexus.

Ion Cristoiu vede o premieră politică în România. Guvernul Niculescu, „un guvern de șase luni”

Ion Cristoiu susține că Guvernul Niculescu este o premieră politică: primul executiv din România gândit să dureze doar șase luni.

Viorel Cataramă anunță o mișcare împotriva lui Ilie Bolojan. Conservatorii din PNL ar vrea să-l schimbe din funcție

Viorel Cataramă susține că aripa conservatoare din PNL pregătește schimbarea lui Ilie Bolojan din fruntea partidului.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine