Alocațiile pentru copii vor fi dublate, a spus premierul Ludovic Orban, dar în etape. O nouă etapă de majorare va fi de la 1 ianuarie, a spus șeful Guvernului iar treptele de ajustare vor fi de câte 20%.
Ludovic Orban a adus aminte de contextul în care a fost emisă legea dublării acestor venituri – alocațiile pentru copii, de către PSD, aflat în campanie electorală și care apoi au pierdut alegerile.
„Cu alocaţiile pentru copii, daţi-mi voie să spun câteva lucruri. Din 2007 singura formaţiune politică ce a crescut alocaţiile pentru copii a fost PNL. 2007, 2008, 2015, când eram în opoziţie, martie 2019, când s-au dublat iar alocaţiile, când eram în opoziţie, la Legea bugetului de stat. Noi am fost partidul care a crescut alocaţiile. PSD după ce în 2019 se dublaseră alocaţiile a profitat de un moment în care au obţinut sprijinul unor parteneri care au vrut să câştige gratis voturile, care nu erau în mod tradiţional cu ei, şi au trecut încă o dublare a alocaţiilor în 2019. Le-am spus că nu există resurse financiare. Am spus: dublăm alocaţiile, dar ţinând cont de situaţia economică şi de încasările reale pe care le previzionăm la bugetul de stat, adică o facem în cinci trepte, cu câte 20%, creşterea şi am şi făcut deja prima creştere şi a doua creştere urmează de la 1 ianuarie. Nu poţi să generezi cheltuieli fără să ai venituri”, a declarat joi Ludovic Orban, la Realitatea Plus.
Întrebat ce părere are despre motivarea Curţii Constituţionale potrivit căreia această cheltuială bugetară constând în majorarea alocaţiilor are stabilită sursa de finanţare, şi anume, contul din care se plătesc alocaţiile pentru copii, Orban a răspuns: „Cum poţi să spui aşa ceva într-o motivare? Pentru orice cheltuială, când se votează o lege, trebuie să fie prevăzută sursa de bani. Ei trebuiau să spună din bugetul de stat luăm bani de la investiţii şi punem la alocaţii sau luăm bani de la cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană şi dăm bani să creştem alocaţiile şi nu mai absorbim fonduri europene, că nu avem nevoie de ele. Nu poţi să îţi baţi joc. Dar ce să vorbim, că e o iresponsabilitate la nivelul parlamentarilor PSD şi al multor altor parlamentari care parcă au înnebunit, au dat pe bandă rulantă sporuri, au generalizat sporul de condiţii deosebite, au vrut să dea şase salarii la angajare, trei salarii la căsătorie, încă trei salarii în plus la pensie, a fost un izvor nesecat de populisme care riscă să pună România în genunchi”.
Ludovic Orban declara în septembrie că „dublarea alocațiilor presupune un efort bugetar de aproximativ 7 miliarde de lei pe an, ceea ce înseamnă o creștere a deficitului semnificativă, o creștere a deficitului cu 0,6%”.