Joe Biden a câștigat alegerile din Arizona, unul dintre statele care încă nu a încheiat numărarea voturilor de la alegerile din 3 noiembrie, spun jurnalistii CNN, pe baza ultimelor rezultate anunțate. Aceasta ar însemna că fostul vicepreședinte mai obține 11 voturi electorale, distanțându-se și mai mult de actualul președinte Donald Trump. El ajunge la un scor de 290 de voturi electorale, în condițiile în care pentru a câștiga scrutinul erau necesare 270 de voturi.
Este pentru prima dată după 1996 când tabăra democrată înregistrează o victorie în acest stat.
Joe Biden va fi cel mai în vârstă președinte din istoria SUA
Joe Biden va împlini 78 de ani pe 20 noiembrie și este cel mai bătrân președinte din istoria SUA. Anterior, titlul era deţinut de Ronald Reagan, care avea 77 de ani când a părăsit funcția în 1989. Donald Trump avea 70 de ani când a a fost ales.
Dacă Joe Biden ar muri înainte de a fi instalat la Casa Albă, eventualul său deces ar transforma-o pe vicepreşedinta Kamala Harris în preşedintele SUA, până la finalul mandatului, în 2024.
Există însă o incertitudine cu privire la un eventual deces ANTERIOR învestirii.
Primul pas este votul Colegiului Electoral din 14 decembrie. Dacă Biden ar muri înainte de această dată, Comitetul Național Democrat (DNC) ar putea fi însărcinat cu numirea unui candidat înlocuitor și convingerea electorilor din fiecare stat să voteze pentru noul candidat în locul lui Biden. Este aproape sigur că acesta ar fi Kamala Harris, deși nu există nicio cerință legală în acest sens. De asemenea, majoritatea statelor au legi, susținute de Curtea Supremă, care penalizează orice „elector necredincios” care își schimbă votul, deci este probabil ca un candidat selectat de DNC să câștige aceleași voturi.
Când Congresul se întrunește în ianuarie pentru a certifica voturile electorale, membrii au voie să ridice obiecții la selecția electorală a oricărui stat. Dacă cele două camere sunt de acord să susțină obiecția, Congresul ar putea apoi acorda voturile electorale ale acelui stat unei alte persoane. Acesta ar putea fi chiar adversarul, Donald Trump. Inutil să spun că scenariul este foarte puțin probabil. Cel mai probabil rezultat ar fi acela că, în temeiul celui de-al 20-lea amendament care guvernează succesiunea prezidențială, din nou locul ar reveni vicepreședintelui ales Kamala Harris.