Robert Negoiță vrea să se întoarcă în PSD. Ce soluție a găsit pentru a-și păstra mandatul de primar

Robert Negoiță, primarul sectorului 3, este în discuții cu liderii social-democrați pentru a reveni în PSD. El spune că a găsit și o soluție pentru a nu-și pierde mandatul de primar, în condițiile în care a candidat pe listele formațiunii București 2020: fuziunea cu PSD, potrivit Digi 24.

Vom vedea, am avut o discuție cu președintele partidului, cu secretarul general, cu președintele Consiliului Național și cu alți colegi. Putem să gândim un proiect de reformare, de reorganizare, de îmbunătățire, ceva solid”, a spus Negoiță la Digi24.

Robert Negoiță a adăugat că deja s-au întâmplat lucruri „benefice” în PSD, referindu-se la plecarea „unor persoane” din partid. Un alt motiv este acela că social-democrații sunt acum în opoziție.

Partidele nu se reformează la guvernare, ci în opoziție. PSD are o șansă să se reformeze, o șansă să-și îmbunătățească abordarea”, a spus Robert Negoiță.

Reacția lui Robert Negoiță când Gabriela Firea a pierdut ”Capitala”

Robert Negoiță răbufnește după ce Gabriela Firea nu și-a asumat înfrângerea. Primarul ales de cetățenii din sectorul 3 nu a mai rezistat să o audă pe Firea cum se plânge si a reacționat.

„Sincer, nu îmi doream să scriu aceste rânduri. E prea la cald, e vorba despre cineva care a pierdut, o femeie, și m-am gândit că, dacă ies public acum, se va considera că mă urc cu picioarele pe un om care este la pământ. Însă, din nefericire pentru cea în cauză, văd că nu se poate abține nici măcar în aceste momente, atacă, zgârie și caută vinovați pentru propriul eșec. În aceste condiții, anumite lucruri trebuie spuse, răspicat. Le spun acum, am evitat să le spun în plină campanie. Și poate, din respect pentru cel învins, nu le mai spuneam niciodată, dar văd că învinsul nu-și poate accepta înfrângerea cu demnitate…”, spune Robert Negoiță într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ultimele știri

Emisarul special al lui Donald Trump spune direct ce părere are despre Nicușor Dan: ‘Impresia mea este simplă’

Paolo Zampolli, emisarul special al președintelui Donald Trump, a...

România, regim hibrid democrație-autoritarism. Istoricul Armand Goșu: „Nu mai ești democrație, după ce anulezi alegerile”

Analistul Armand Goșu avertizează asupra percepției negative a României...

Reforma administrativă. Câte posturi se vor tăia din ministere și cine face excepție

Un proiect de ordonanță prevede reducerea cu 10% a...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine