Taxele și impozitele, dar și amenzile plătite de unii contribuabili nu se regăsesc în sistem iar oamenii au primit somații de plată pentru sumele pe care le achitaseră deja online. În plus, ca să ceară explicații, oamenii au luat cu asalt sediile ANAF, iar la sectorul șase era o înghesuială de nedescris, pentru că un singur ghișeu era deschis. Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat trimiterea unui control la ANAF.
Ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, spune că a fost sesizat că mulți contribuabili au primit somații pentru debite achitate, taxele și impozitele, și că la sediile Administrațiilor Finanțelor Publice nu se respectă distanțarea, astfel că a dispus controale.
„Ca urmare a semnalelor pe care le-am primit cu privire la comunicarea unui număr mare de somații către contribuabili pentru debite deja achitate, precum și la nerespectarea regulilor de distanțare fizică la unele sedii ale Administrațiilor Finanțelor Publice din București, am dispus efectuarea unui control intern pentru verificarea imediată a aspectelor sesizate și luarea măsurilor care se impun”, a anunțat ministrul Finanțelor Publice, relatează Digi24.
Spre exemplu, la ANAF sectorul 6, zeci de oameni au la coadă timp de câteva ore, în stradă, pentru că funcționa un singur ghișeu.
Oamenii spun că au primit somații prin care au fost înștiințați că trebuie să plătească amenzi sau taxe și impozite. Ei spun însă că au făcut deja aceste plăți online, dar în sistem apare că nu au plătit acele sume.