Sectorul 6: crește amenda pentru cine parchează pe spațiul verde

Cine parchează pe spațiul verde în sectorul 6 va plăti mai mult. Consiliul Local al sectorului 6 a votat o hotărâre care vizează majorarea amenzilor.
„Barierele pot fi mentale (reguli întărite – impuse de autorități sau bun simț – autoimpuse) și pot fi fizice (garduri, bolarzi, stâlpi). Mie nu-mi plac barierele fizice pentru că ne iau din spațiu și din “aer”. Un mediu urban precum Bucureștiul are nevoie de spații deschise, de soare, de aer. (…) Mi-am asumat înverzirea, înierbarea, plantarea de copaci/arbuști etc. și amenajări pentru TOATE aceste spații dintre blocuri si de pe bulevarde”, a precizat primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Primarul a spus și cât vor plăti cei care parchează pe spațiul verde.
„Pentru că vrem mai mult aer, mai multă civilizație, mai puțină delăsare vor crește amenzile pentru cei care parchează pe spațiul verde de la 500 de lei la 1.500 de lei pentru autoturisme și de la 1.000 de lei la 2.500 de lei pentru autovehiculele de peste 3,5 tone”, a anunțat Ciucu.
Totodată, primarul sectorului 6 a amintit de alte două proiecte care au fost votate de consilierii locali.
„1. Cerem PMB să ne dea terenul din fața Stadionului Steaua pentru amenajări. Stadionul este gata, mâine va fi recepționat, nu-l putem lăsa fără o promenadă amenajată decent.
2. Vom face o cale de acces pietonala la intersecția de la Lujerului, pe sub bd. Iuliu Maniu, cu acces în Cora si spre Plaza Romania pentru a mai elimina din timpul petrecut în trafic, la semafoare. În acest sens vom amenaja si face lucrări un pasajul CFR deja existent”, a punctat Ciprian Ciucu.

Ultimele știri

AUR se distanțează de liderii AfD-ului din Germania, după jignirile aduse românilor: Este un neadevăr și o formă rară de ridicol politic

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, se delimitează de declarațiile Alice Weidel despre românii din Germania.

ANAF anulează datorii la TVA pentru unele firme. Procedura a fost publicată oficial

ANAF a publicat procedura de anulare din oficiu a unor datorii de TVA pentru firme, conform Legii nr. 177/2026.

Fiul lui Tudorel Toader, destituit de la Universitatea din Iași. Victimele sale sunt repuse în drepturi de universitate

UAIC Iași l-a destituit pe lectorul Ionuț-Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, acuzat de hărțuire sexuală a studentelor.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine