Nu există vinovați pentru tragedia de la spitalul Victor Babeș, ci cauze care trebuie identificate și remediate. Vinovații pot fi găsiți, dar sancționarea lor nu va duce la remedierea problemelor, consideră fostul manager al spitalului, medicul Emilian Imbri.
”Vinovați vom găsi în șir indian și vom pedepsi aleatoriu sau nu niște persoane, dar cauzele vor rămâne aceleași”, a spus Emilian Imbri, subliniind că trebuie identificate cauzele care au dus la tragedie, iar acestea trebuie îndepărtate. Trei persoane au murit, luni, după ce instalațiile de oxigen s-au oprit în urma unei creșteri a presiunii, din primele informații. În tirul ATI se aflau opt pacienți cu COVID-19, ceilalți cinci fiind transferați la alte unități medicale.
Nu există vinovați cu adevărat, consideră fostul manager de la Babeș. „Vorbim despre un eveniment posibil, dar imprevizibil și care nu este pus la cale, este pur și simplu datorat unor defecțiuni tehnice. Eu vreau să subliniez, până când cercetările vor spune ce s-a întâmplat acolo, că intrăm în discuție cu totul și cu totul greșit – vinovații trebuie să plătească. Atenție! Nu există vinovați, există cauze. Noi trebuie să cercetăm ca să găsim cauzele și aceste cauze să se îndepărtăm ca să nu se mai întâmple acest lucru. Vinovați vom găsi în șir indian și vom pedepsi aleatoriu sau nu niște persoane, dar cauzele vor rămâne aceleași. Ca atare, dacă este să căutăm vinovații, vreau să parafrazez un fost ministru al Sănătății, domnul ministru Tătaru, care a spus, la un moment dat, într-o situație apropiată de ce s-a întâmplat la «Babeș», că toți suntem vinovați. Și a sărit toată lumea pe el că, vezi Doamne, încearcă să scape de responsabilitate. Nu, și în contextul ăsta, toți suntem vinovați. Toți înseamnă toată societatea, populația, alături de instituțiile statului. Și atenție, instituțiile statului sunt oameni. (…) Există persoane care reprezintă instituțiile iar vina, în momentul de față, nu există o vină… Ce planează peste toți este faptul că nu reușim să-i facem să înțeleagă pe foarte mulți dintre noi că pot participa la evitarea unor astfel de incidente. Cum pot să participe? Prin a se proteja singuri și a-i proteja pe ceilalți pentru că presiunea pe sistemul sanitar este majoră”, a declarat Emilian Imbri la Știrile B1TV.