Viitorul avocat al poporului, Fabian Gyula, pensionat la 49 de ani cu 10.000 de lei pe lună

Fabian Gyula, viitorul avocat al poporului, s-a pensionat anul trecut la vârsta de 49 de ani și are o pensie de 10.000 de lei pe lună. Acesta a afirmat că 49 de ani e o vârstă potrivită să ieși la pensie, „raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură”. Gyula reprezintă propunerea UDMR pentru funcția de avocat al poporului, care este agreată și de restul partenerilor din coaliție, PNL și USR-PLUS.

Comisiile juridice din Parlament au avizat favorabil, miercuri, propunerea de Avocat al Poporului în persoana lui Fabian Gyula. Desemnarea urmează să fie făcută în plenul reunit al Parlamentului, cel mai probabil luni. PSD a cerut amânarea votului, spunând că mai întâi trebuie clarificate aspectele semnalate de Comisia de la Veneția. Președintele Comisiei, Gianni Buquicchio, a solicitat, într-o scrisoare transmisă președinților celor două camere ale Parlamentului, detalii despre revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. De altfel, social-democrații au atacat la Curtea Constituțională modul în care Weber a fost demisă.

„M-am pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani”, a spus Fabian Gyula, fost procuror.

Întrebat dacă 49 de ani e o vârstă potrivită pentru a ieşi la pensie, acesta a răspuns: „Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da”.

„Am lucrat 24 de ani fără să ocup funcţii de conducere, abia după acea am avut funcţii de conducere. La un moment dat am stat 15 ani pe acelaşi scaun, practic soluţionând acea ciclicitate de dosare care nu erau simple. Mă ocupam şi de cooperare internaţională.

Obişnuiesc să spun o întâmplare din această activitate, după care să apreciaţi cât de grea este activitatea de magistrat. Lucram la Parchetul tribunalului când într-o noapte, pe la 4,00, am ajuns acasă şi mă sună pe telefonul fix şeful arestului. Atât mi-a spus – să ştiţi că cel pe care l-aţi audiat timp de două ore şi jumătate în cursul acestei nopţi, la verificările efectuate de medicul de la arest s-a dovedit a fi purtător de TBC activ. A închis discuţia, mi-a zis – să aveţi grijă de copilaşii dvs.. Aceasta este activitatea de magistrat”, a povestit Fabian Gyula, citat de B1TV.

El a mai spus că pensia sa e de peste 10.000 de lei, o pensie mare, „raportat la pensia medie”.

Întrebat despre pensiile speciale, acesta a spus că jurisprudenţa CCR e „clară în favoarea magistraţilor”.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Propunere controversată: Taxa care ar putea aduce 50 de miliarde de lei la buget

Măsura fiscală ar viza orice mișcare de bani din...

Andrew Tate a dat petrecere la Brukenthal, în Sibiu. Invitații s-au distrat printre artefacte în curtea unui muzeu

Andrew Tate, milionarul britanic acuzat de proxenetism, a organizat...

Avertisment fără precedent: Marea Britanie este deja în război cu Rusia și nu se mai poate baza pe sprijinul SUA

Experta americană în probleme rusești Fiona Hill a lansat...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine