marți, octombrie 6, 2026
8 C
București

Primarul comunei Berevoeşti și-a pierdut acum funcția.

Primarul comunei Berevoeşti din județul Argeș, Bogdan Proca, care și-a angajat tatăl ilegal, și-a pierdut acum funcția. Ordinul de încetare a mandatului a fost semnat de prefectul de Argeş, după ce primarul fusese condamnat definitiv în primăvară, pentru că și-a angajat ilegal tatăl în funcția de consilier personal.

Procedurile birocratice au făcut ca ordinul de încetare a mandatului să fie întârziat atât de mult. Abia la finalul săptămânii trecute a fost semnat de prefectul de Argeș.

La începutul acestui an, magistrații Judecătoriei Câmpulung l-au condamnat pe primarul Bogdan Proca la un an de închisoare, pentru conflict de interese, la care se adaugă pedeapsa de interzicere de a mai fi ales într-o funcție publică, pe o perioadă de 3 ani.

Ulterior, instanța a decis amânatrea aplicării pedepsei de închisoare pe un termen de supraveghere de doi ani.

Inițial, Bogdan Proca a atacat sentința la Curtea de Apel Pitești, dar în scurt timp a renunțat la apel, sentința devenind definitivă.

Acum el are posibilitatea să atace în instanță ordinul de încetare a mandatului.

Primarul și tatăl său s-au succedat la conducerea Primăriei Berevoești.

Când Bogdan Proca a câștigat alegerile, l-a angajat pe tatăl său, adică pe fostul primar, în funcția de consilier, după ce, în trecut, și el fusese angajat de tatăl său pe aceeași funcție.

Ultimele știri

UE mai alocă 130 de milioane de euro pentru antidrone. România poate accesa fonduri pentru proiecte de securitate

UE mai pune la dispoziție 130 de milioane de euro pentru tehnologii antidrone, cu posibile oportunități de finanțare pentru proiecte din România.

Gigi Nețoiu, amendat din nou de Apele Române. Ce a refuzat să facă a doua oară

Gigi Nețoiu a fost amendat din nou pentru ferma sa neautorizată din Dolj, ajungând la 160.000 de lei plătiți autorităților.

Demolare controlată la blocul din Rahova. Premieră în România pentru o astfel de intervenție

A început demolarea controlată a etajelor 5-8 ale blocului din Rahova, afectat de explozia din octombrie. Este o premieră în România.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine