Rata de incidență la îmbolnăvirile de COVID nu va mai fi folosită ca indicator al gradului de îmbolnăvire al populației în Germania. Autoritățile din această țară au anunțat că schimbă modul de raportare al infecțiilor cu coronavirus, în funcție de numărul paturilor de spital ocupate. Acesta va fi indicativul pe baza căruia se vor lua măsuri de acum înainte.
Rata de incidență la îmbolnăvirile de COVID calculată pe şapte zile a fost utilizată ca indicator pentru a determina dacă trebuie impuse restricţii sau dacă acestea pot fi ridicate. Astfel, au fost convenite praguri de infectare de 35, 50 şi 100 de infecţii la 100.000 de persoane, care odată atinse duceau la operarea de modificări asupra restricţiilor impuse în societate.
Autoritățile urmează să utilizeze rata de spitalizare ca indicator cheie. Altfel spus, se vor lua măsuri în funcție de gradul de ocupare din spitale, potrivit Reuters, care citează surse guvernamentale de la Berlin, relatează Digi24.
Germania a raportat luni 3.668 de noi infecţii COVID-19 şi o rată a incidenţei în ultimele şapte zile de 56,4, conform Institutului Robert Koch pentru Boli Infecţioase.
Conform datelor oficiale, aproximativ 59% din populaţia germană este complet vaccinată, iar 64% dintre germani au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19.
Leave a comment