Dan Barna, fostul vicepremier, susține că „USR PLUS va fi partidul care va câștiga dreapta din România”, dacă se va lua decizia rămânerii în opoziție după criza politică generată de demiterea ministrului justiției de către premierul Florin Cîțu. Declarația a fost făcută, duminică, la Botoșani.
Co-președintele USR PLUS Dan Barna a afirmat, într-o conferinţă de presă, că, în cazul în care nu va reveni la guvernare, USR PLUS „va face o opoziţie responsabilă”, subliniind că partidul pe care îl conduce este unul matur, conform Agerpres.
„Vom face o opoziţie responsabilă, exact aşa cum ne-am comportat, deşi nu am fost trataţi ca atare, pe toată perioada guvernării. USR PLUS este în momentul de faţă partidul matur din politica din România şi intenţionăm să rămânem aşa”, a precizat Barna. În acelaşi timp, co-preşedintele USR PLUS a spus că viitorul PNL „depinde de deciziile pe care le vor lua în următoarele săptămâni”, a spus Dan Barna.
„Deciziile următoarelor săptămâni vor determina perspectivele electorale ale tuturor jucătorilor”, a adăugat Dan Barna.
Pe de altă parte, liderul USR PLUS susţine că partidul său îşi doreşte să aibă „şansa să facă acele reforme de care România are disperată nevoie”.
„Ce preşedinte îşi alege PNL este strict decizia PNL, fie că va fi Ludovic Orban, fie că va fi Florin Cîţu. Discuţiile politice legate de viitorul coaliţiei vor fi purtate cu viitorul preşedinte al PNL, oricare ar fi acesta. Solicitarea noastră, poziţia noastră de fapt este că e nevoie de un nou premier care să aibă abilitatea profesională şi maturitatea de a conduce un guvern de coaliţie, lucru pe care, din păcate, actualul premier nu îl deţine”, a afirmat Dan Barna, fostul vicepremier.
Liderul USR PLUS Dan Barna este de părere că o alianţă cu PNL şi UDMR este „singura capabilă să poată să aducă reforme în România”.