A treia doză de vaccin va fi administrată unor categorii clare de persoane, a spus coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Așa zisă „doză booster” va fi acordată persoanelor cu o imunitate scăzută, precum pacienții imunodependenți, cei oncologii dar și cei diagnosticați cu HIV, alături de vârstnici, întrucât imunitatea dobândită la primele doze ar putea fi mai mică, a spus Gheorghiță.
Autoritățile române așteaptă în prezent undă verde din partea Autorității Europene de Reglementare a Medicamentelor.
Valeriu Gheorghița a explicat faptul că sunt două recomandări diferite pentru cea de-a treia doză. Pe de-o parte, ea se va administra persoanelor din categoriile vulnerabile, iar cea de-a doua recomandare privește persoanele în cazul cărora se va administra doza „booster”, relatează B1TV.
În prima categorie, cea a persoanelor vulnerabile, intră: pacienții imunodependenți, persoanele cu transplant, pacienții oncologici, ale imunodeficiențe, pacienții diagnosticați cu HIV / SIDA, vârstnicii din centrele speciale, cu vârste între 65 – 70 de ani, dar și pacienții sub tratamente ce reduc sistemul imun.
„Toate acestea fac ca persoana respectivă, vaccinată cu schemă completă, să aibă o probabilitate mai mică să dezvolte un răspuns imun protector și atunci ea va avea nevoie de o a treia doză, de o doză suplimentară, tocmai pentru a crește probabilitatea să dezvolte un răspuns imun protector la prima schemă.
Asta înseamnă că cei care se află în categoriile menționate vor primi trei doze de vaccin de la început: la zero, de pildă, la o lună și la două luni. De asemenea, cei care sunt în aceste categorii și au făcut o primă schemă de vaccinare cu două doze vor fi chemați, li se va recomanda să vină să-și facă și a treia doză pentru a consolida răspunsul imun”, a declarat medicul Valeriu Gheorghița.
El a mai precizat faptul că fiecare medic de familie are în evidență aceste categorii de pacienți care s-au imunizat cu ambele doze.
A treia doză de vaccin. Doza „booster” – cine o primește
Șeful CNCAV a explicat și ce presupune doza booster, fiind cea de-a doua modalitate în care este privită administrarea dozei trei din serul anti-COVID.
Doza „booster” va fi ca un rapel și se va putea administra la un interval de cel puțin șase luni de la schema inițială. Este vorba despre o doză ce se va putea administra tuturor categoriile de persoane, iar rolul său va fi acela de a crește răspunsul imun.
„Este important să înțelegem aceste două diferențe, de doză suplimentară, în cazul primei vaccinări la persoane imunodeprimate, și o doză de rapel, a treia doză, care se administrează după o perioadă mai mare de timp de la prima schemă, cel puțin șase luni. Iarăși, este important să vizăm acele categorii populaționale care sunt la risc mare de infecție, cum e personalul medical sau cei care se află în prima linie de îngrijire a persoanelor”, a explicat șeful CNCAV, la Digi24.
Valeriu Gheorghiță a definit în ce condiții se va putea administra cea de-a treia doză din serul anti-COVID. Astfel, este important ca persoanele care doresc să știe că trebuie să fi trecut șase luni de la administrarea schemei inițiale și să nu fi trecut prin boală.
Șeful CNCAV a explicat că administrarea celei de-a treia doze nu va fi condiționată de analize pentru anticorpi.
„O persoană care are istoric de trecere prin boală și care a primit două doze de vaccin nu mai are recomandare fermă de a face această doză de rapel la șase luni, pentru că datele ne-au arătat că nivelul de anticorpi, chiar dacă scade, se menține semnificativ mai crescut față de cel al persoanelor care nu au istoric de trecere prin boală”, a mai precizat Gheorghiță.