marți, mai 19, 2026
23.5 C
București

Leonard, fratele lui Ludovic Orban, scos la pensie de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 26 octombrie, decretul privind eliberarea „la cerere” din funcția de consilier prezidențial a lui Leonard Orban, fratele fostului lider PNL Ludovic Orban, a transmis Administrația Prezidențială.

Leonard Orban, 60 de ani, care a ocupat funcția de consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis la Departamentul Afaceri Europene din anul 2015, se va pensiona începând cu 1 noiembrie.

„În semn de înaltă apreciere pentru excepționala carieră profesională, pentru contribuţia avută la susținerea proiectului european al României şi pentru implicarea în modernizarea şi eficientizarea Administrației Prezidențiale, Președintele României a decis conferirea Ordinului Național Steaua României în grad de Cavaler domnului Leonard Orban”, a mai transmis Administrația Prezidențială.

Anunțul pensionării lui Leonard Orban vine la puțin timp după ce fratele său, Ludovic Orban, și-a anunțat demisia din grupul parlamentar PNL și apoi a lansat un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis.

„PNL să se întoarcă cu faţa la cetăţean şi cu spatele la chiriaşul de la Cotroceni (n.red. – Klaus Iohannis)”, declarase Ludovic Orban în Parlament, cu referire la șeful statului.

Leonard Orban este absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii din Braşov şi al Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. În prezent, este profesor asociat în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti.

Ultimele știri

Prețul petrolului reacționează la amenințările lui Trump asupra Iranului: ‘Timpul se scurge’

Declarațiile președintelui Donald Trump privind situația din Orientul Mijlociu...

Va fi obligatoriu în UE și în România de miercuri 20 mai 2026. Ce trebuie să ştie proprietarii de locuințe

O nouă legislație europeană impune coduri unice de înregistrare...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine