Poate oricând să apară o tulpină românească a coronavirusului și din cauza frigului, spune Valeriu Gheorghiță

O tulpină românească a coronavirusului ar putea oricând să apară, favorizată de sezonul rece și a procentului încă redus al persoanelor vaccinate, consideră Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Singura soluția este vaccinarea, insistă medicul militar.

Valeriu Gheorghiță a afirmat că iarna oamenii stau mai mult în spații închise, aerisirea se face mai puțin și, astfel, riscul de infectare cu coronavirus crește: „Deci nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condițiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră, ci dimpotrivă”.

O tulpină românească a coronavirusului poate să apară. Valeriu Gheorghiță a mai spus că ne va fi foarte greu să ajungem la 70% populație vaccinată la finele acestui an sau în primele luni din 2022 dacă nu se va introduce certificatul verde COVID în anumite profesii, relatează B1TV.

Nu cred că mai putem să ne permitem să repetăm la nesfârșit aceste valuri de îmbolnăviri, pentru că nu este exclus ca în perioada lunilor viitoare să se genereze o nouă variantă virală, care să se asocieze – și vedem că de obicei au fost asociate – cu o creștere a transmisibilității, care să fie mai contagioasă și care poate să fie asociată și cu scăderea protecției imunității care se obține după vaccinare. Deci, noi trebuie să preîntâmpinăm aceste lucruri”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Gheorghiță insistă pe vaccinare ca soluție pentru evitarea valului 5 COVID

Președintele CNCAV a insistat că soluția este vaccinarea anticoronavirus a cât mai multor persoane.

Campania de vaccinare trebuie să continue în ritm accelerat. În mediul rural, autoritățile vor trimite din nou echipe mobile de vaccinare, la solicitarea autorităților locale.

Gheorghiță a vorbit și despre rolul medicilor de familie în acest efort: „Am discutat cu o parte din reprezentanții medicilor de familie și una dintre soluțiile găsite și propuse ar fi interviul telefonic, adică practic să sunăm pacienții pe care îi avem în lista proprie, mai ales cei vulnerabili, cei după o anumită vârstă, să stăm de vorbă cu ei. Sigur că asta necesită timp”.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

NFT-uri „Cloud Chasers” lansate la BIAS 2025. Aviația intră în era digitală prin suveniruri unice

Bucharest International Air Show lansează împreună cu ICI București...

Noua linie NATO-Rusia. Occidentul va finaliza în zece zile garanțiile de securitate pentru Ucraina, de tip “Articolul 5”

Aliații occidentali au stabilit un calendar precis pentru formalizarea...

Bolojan, acuzat de fake news. Sindicatele pregătesc proteste de amploare

Trei mari federații sindicale din sistemul educațional românesc au...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine