Restricțiile pentru intrarea în țară în contextul amenințării Omicron vor fi adoptate în ședința de guvern de miercuri, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
„Aseară au fost aprobate măsurile în şedinţa CNSU. Sunt foarte clare, nu este nimic diferit faţă de ceea ce am stabilit duminică. Urmează ca mâine să luăm o HG în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor din CNSU”
„Desigur, în funcţie de evoluţia indicatorilor de incidenţă în perioada următoare, vom reveni cu hotărâri ale CNSU vis-a-vis de măsurile din perioada sărbătorilor de iarnă” a precizat prim-ministrul.
Restricțiile pentru intrarea în țară. Măsurile au fost prezentate luni de ministrul sănătății, Alexandru Rafila.
„Persoanele nevaccinate sau care n-au trecut prin boală urmează sa fie carantinare timp de 10 zile. Dacă persoanele nevaccinate şi care nu au trecut prin boală nu prezintă test PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătorie, vor intra in carantina timp de 14 zile”, a declarat Alexandru Rafila
Pentru limitarea răspândirii variantei Omicron, persoanele care vin din afara UE în România vor trebui să prezinte un test PCR făcut cu cel puțin 48 de ore înainte.
România va introduce formularul de localizare a pasagerilor, pentru toți pasagerii care intră în țară, din 20 decembrie.
Aşadar, persoanele din afara UE care nu sunt vaccinate vor intra în carantină timp de 10 zile.
Persoanele care vin din spațiul UE vor trebui să prezinte certificatul verde, iar persoanele nevaccinate care vin din zona roșie intră in carantină timp de 10 zile. Persoanele nevaccinate și care nu prezintă un test făcut cu 72 de ore înainte intră în carantină 14 zile, a anunțat ministrul Sănătății Alexandru Rafila.
Formularul de localizare a pasagerilor va trebui completat de toate persoanele care intră în România, din UE sau din afara uniunii.
Introducerea formularului va fi precedată de o strategie de comunicare, a anunțat Raed Arafat.
„Formularul de localizare a pasagerului sau PLF, este deja implementat în foarte multe ţări, mai ales la intrarea în aeroporturi şi unde, persaoanele care călătoresc trebuie să îl completeze înainte să călătorească, să îl aibă şi să îl prezinte la graniţă pentru a putea identifica persoana unde este, dacă există o problemă de contact, să poată imediat să fie localizată persoana respectivă şi contactată. Acest formular urmează să fie implementat începând cu data de 20 decembrie şi se va elabora şi o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare pentru a pregăti oamenii pentru folosirea acestui formular”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.