Valul Omicron este atât de puternic încât numărul infectărilor crește „stupefiant” spune cercetătorul Octavian Jurma. Omicron se răspândește atât de rapid că dacă am începe săptămâna cu 500 de infectări, la finalul celei de-a treia săptămâni am putea avea deja 32.000 pe zi, a calculat Jurma.
„Viteza de creștere a valului Omicron în Africa de Sud este stupefiantă, dincolo de imaginația celor mai pesimiste scenarii de până acum. Nu doar atât, dar și indicatorii secundari sunt copleșitori”, a scris Octavian Jurma pe Facebook, iar apoi a detaliat într-o emisiune B1TV.
„În cazul valului Delta, a durat aproape două luni ca valul să crească de la minimul între valuri la vârful valului Delta. Valul Omicron a depășit deja și ca valoare zilnică și ca valoare medie pe șapte zile vârful valului Delta în doar patru săptămâni. Crește așa repede că dislocă foarte mult curba infectărilor, internărilor. Asta face foarte dificil să evaluăm impactul asupra sistemului de sănătate. A început să crească foarte mult și spitalizările în Africa de Sud.
Creșterea confirmă o rată de dublare a numărului de cazuri undeva între trei și patru zile. E enorm! Asta înseamnă că dacă începem săptămâna cu 500 de cazuri, o vom termina cu 2.000 de cazuri. La finalul celei de-a treia săptămâni se poate ajunge la 32.000 de cazuri, cum se vede în Africa de Sud
Curba de creștere se regăsește acum și în țările cu secvențiere mare, cum e Marea Britanie.
În regiunea Londrei deja 40% din cazuri sunt cu Omicron am văzut și proiecțiile din Scoția. Ei se așteaptă ca cel târziu săptămâna viitoare varianta Omicron să fie dominantă, așa încât să asistăm la debutul valului 5 Omicron în interiorul valului Delta.
Ei vor să vaccineze un milion de persoane cu booster și deja au o rată de vaccinare cu booster mai mare decât avem noi cu prima doză”, a declarat Octavian Jurma.
În contextul în care guvernanții nu se pot pune de acord dacă statul ar trebui să achite sau nu testarea COVID a celor care nu se vaccinează, Jurma a explicat cum ar fi logic să se întâmple lucrurile.
„Depinde foarte mult de momentul între care se ia decizia și se introduce în funcționare. Dacă s-ar anunța cu o lună înainte că peste o lună intră certificatul verde, nu e necesară acoperirea testărilor că lumea are timpul necesar să se vaccineze dacă nu e confortabilă cu ideea de a-și plăti testele în fiecare săptămână. Dacă tu ești confortabil să te testezi de două ori pe săptămână din buzunarul tău, e decizia ta personală.
Dacă se introduce (certificatul) de pe o zi pe alta, atunci e normal să fie o perioadă în care statul își asumă aceste cheltuieli.
Mai e opțiunea de a valida certificatul după prima doză, știind fiind că după prima doză gradul de protecție e ridicat.
Acoperirea pentru o perioadă minimă a costurilor sau acoperirea progresivă – o primă perioadă unul pe săptămână, apoi unul la două săptămâni – ține de modul în care e gândit cerficatul verde. În UE el s-a introdus gradat, în primul rând ca măsură de relaxare”, a explicat Jurma.
Leave a comment