Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului pe 2022

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea bugetului de stat pe 2022, după ce Curtea Constituțională a respins contestația făcută de USR.

Proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022 au fost adoptate pe 23 decembrie de Parlament.

Bugetul pe anul 2022 a fost construit pe o țintă de deficit bugetar cash estimată la 5,8% din PIB și deficit ESA estimat la 6,2% din PIB. Plafonul propus pentru datoria guvernamentală, conform metodologiei UE, este de 49,8% din produsul intern brut. Acest plafon este obligatoriu pentru anul 2022.

Guvernul a preconizat o creștere economică de 4,6% și o inflaţie medie de 6,5%.

Bugetul prevede resurse financiare pentru majorarea pensiilor, a salariului minim și a alocațiilor.

„Avem în față un buget echilibrat, responsabil și realist, capabil să consolideze economia pe termen mediu și lung valorificând resursele financiare ale UE.”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la dezbaterea din Parlament.

 

Ultimele știri

Comisia de etică a UAIC l-a demis pe fiul lui Tudorel Toader, Alexandru: Acesta e acuzat de viol

UAIC l-a demis pe lectorul Ionuț-Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, acuzat de hărțuire sexuală și viol.

Salariul minim brut ar putea trece de 5.000 de lei în 2027. Angajatorii spun că statul ia partea leului din majorare

Din 300 de lei în plus la salariul minim, angajatul primește doar 100 de lei, restul se duce la stat, avertizează patronatele.

Reacția Guvernului României după atacurile venite din Germania, de la șefa AfD: „Respingem orice instrumentare în scop politic”

MAE respinge orice instrumentare politică a prezenței românilor în UE, după acuzațiile lidera AfD, Alice Weidel.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine