Ce se întâmplă cu certificatul verde, cine și când va lua decizia? Anunțul vicepremierului Grindeanu

Vicepremierul Sorin Grindeanu și-ar dori ca certificatul verde să intre în vigoare încă din această lună. El a declarat duminică seara, la Digi24, că este nevoie doar de un punct final al discuțiilor deja avansate.ț

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a explicat la Digi24 că adoptarea acestui certificat este un instrument de sănătate publică ce poate încetini transmiterea bolii, dar implementarea lui reprezintă în final o decizie strict politică.

„Eu sunt un adept al acestui certificat, dar am învăţat în această perioadă că trebuie să-i las pe cei care se pricep mai bine, medicii şi specialiştii în sănătate. Ca părere personală, cred că e nevoie de certificat verde, în acelaşi timp cu măsuri care să-i păzească pe cei care nu pot să se vaccineze. Eu am văzut punctul de vedere al ministrului Rafila, pe care îl susţin în totalitate”, a declarat Sorin Grindeanu, duminică, la Digi24.

Întrebat când va fi adoptat actul normativ care să reglementeze implementarea certificatului verde COVID la locul de muncă, Grindeanu a răspuns: „Nu suntem singuri şi nici nu avem majoritatea singuri, avem o majoritate confortabilă împreună cu partenerii de guvernare, cu PNL-ul și UDMR-ul.  În acest moment, Parlamentul e în vacanţă, dar ceea ce a spus ministrul Rafila cred că e extrem de important: că e nevoie să ne pregătim şi pe toate celelalte componente – pe ce înseamnă spitalele, pe ce înseamnă antiviralele în farmacii”, a menționat vicepremierul.

Sorin Grindeanu: PSD nu se teme de bazinul electoral al AUR

Întrebat dacă am putea avea, totuși, o adoptare a certificatului verde încă din această lună, eventual după convocarea Parlamentului într-o ședință de urgență, Sorin Grindeanu a spus: „Repet, e o dorință personală, dincolo de… Eu am un singur vot, sunt şi deputat şi pot să votez într-un singur mod. Eu, da, mi-aş dori să existe acest (certificat – n.r.)”, a menționat viceprim-ministrul social-democrat.

Pe de altă parte, prim-vicepreședintele PSD a respins ideea conform căreia actul normativ care să impună obligativitatea certificatului verde a fost amânat de teama bazinului electoral al partidului AUR, ai cărui susținători nu sunt de acord cu implementarea acestei măsuri. „Nu poate să vorbească PSD-ul de o teamă din partea unui bazin electoral. PSD-ul este cel mai mare partid din România şi a fost tot timpul în aceşti 30 de ani. Ştiţi, dacă vorbeam doar din punct de vedere electoral, probabil că era bine să nu intrăm la guvernare şi să-i lăsăm să se ducă până la capăt. Nu! Am luat decizii curajoase, cum trebuie să fie şi altele care sunt convins că vor fi luate în 2022”, a punctat vicepremierul Grindeanu.

 

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Oficial, rata șomajului e sub 6%. Care este însă, cu adevărat, cifra reală

România înregistrează oficial o rată a șomajului de doar...

Prințul Harry, vizită discretă la Kiev. Ce interese a promovat acolo

Prințul Harry, Ducele de Sussex, a efectuat o vizită...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine