Comisiile de buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților și Senat au votat, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr ca președinte interimar al Curții de Conturi. Fostul deputat PSD a primit 25 de voturi „pentru”, din partea PSD și AUR, urmând să fie validat și de plenul reunit al Parlamentului.
Votul din comisiile parlamentare a mers pentru consilierul de conturi Sorin Lazăr, aflat deja în mandat, care va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi până la numirea unui titular. Acesta nu a participat personal la ședința comisiilor.
Propunerea pentru interimatul lui Lazăr a fost singura depusă în ședință și a venit din partea social-democratului Adrian Câciu.
Numirea urmează să fie confirmată prin vot în plenul reunit al Parlamentului, programat de la ora 12.00.
Cariera lui Sorin Lazăr
Sorin Lazăr a ocupat funcția de secretar de stat și vicepreședinte al ANRP între 2013 și 2016. Ulterior, în perioada 2017-2020, a fost deputat PSD și a condus Comisia de buget a Camerei Deputaților.
La 15 octombrie 2020, Lazăr a devenit consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi, cu susținerea PSD.
Din punct de vedere al parcursului politic, Lazăr provine din organizația PSD Buzău. A condus filiala municipală a partidului timp de opt ani, între 2002 și 2010, iar apoi a fost vicepreședinte al filialei județene, în perioada 2010-2019.
Preluarea interimară a conducerii Curții de Conturi de către Sorin Lazăr survine după expirarea mandatului Mirelei Călugăreanu.
