Florin Cîțu, noi soluții pentru a crește salariile pentru toți românii. Anunțul liderului PNL

Liderul PNL, Florin Cîțu, vine cu propuneri pentru a creşte salariile pentru toţi românii şi dă exemplul reducerii contribuției pentru asigurări sociale (CAS) de la 25% la 20% – aproximativ 317 lei în plus în buzunar pentru românii cu salariul mediu.

Într-o postare făcută duminică pe pagina sa de Instagram, Florin Cîțu susține că reducerea contribuțiilor înseamnă mai mulți bani în buzunarele românilor, iar reducerea TVA temperează inflația.

Preşedintele PNL prezintă şi soluţii pentru a creşte salariile pentru toţi românii. „Reducerea CAS de la 25% la 20% – aproximativ 317 lei în plus în buzunar pentru românii cu salariul mediu”, spune liderul liberal, Florin Cîțu.

Postarea liderului PNL vine în contextul declaraţiilor ministrului Finanţelor Publice, Adrian Câciu, a anunţat, miercuri, intenția de a schimba Codul fiscal de la jumătatea anului, în ideea de a intra în vigoare din 2023. Ministrul a spus că, pe zona de taxare a proprietăţilor, este posibil ca persoanele fizice care au mai multe apartamente, de exemplu, să plătească mai mulţi bani, precum şi cei care au mai mult de două maşini.

Totodată, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că propunerile ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, legate de supraimpozitarea celor care deţin mai mult de două proprietăţi sau două maşini, reprezintă „o abordare social-democrată” în contextul în care taxarea directă a proprietăţilor în România înseamnă un procent redus din PIB, raportat la media europeană.

De asemenea, liderul social-democrat a adăugat că analizează şi situaţia cotei unice. „Aceste măsuri fiscale sunt prinse în programul de guvernare – nu neapărat desfiinţarea cotei unice explicit -, că vom analiza în cursul acestui an o altă abordare fiscală. Ştiţi foarte bine că orice modificare la Codul Fiscal intră în vigoare după şase luni, ca să fie, totuşi, predictibilă şi transparentă”, a explicat liderul PSD.

Ultimele știri

Motivul pentru care volanul mașinii vibrează la anumite viteze: Momentul în care asta devine o problemă de siguranță

Vibrațiile volanului la anumite viteze sau la frânare pot ascunde probleme mecanice serioase. Iată ce trebuie verificat.

Rogobete îl atacă dur pe fostul șef CNAS. „Sluga politică” a lui Bolojan, „fără cap și fără viziune”

Alexandru Rogobete îl acuză pe fostul șef CNAS, Horațiu Moldovan, de măsuri de austeritate fără viziune și de legături politice cu Ilie Bolojan.

În Europa se vorbește tot mai apăsat despre distrugerea spațiului Schengen și reintroducerea granițelor

Tot mai multe state europene mențin controale la frontierele interne Schengen, punând sub semnul întrebării unul dintre pilonii integrării UE.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine