O zonă de interdicție aeriană nu poate fi instituită deasupra Ucrainei, așa cum a cerut președintele Zelenski, spune ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu. Cu toate acestea, oficialii NATO au dat asigurări că vor face tot ce le stă în putință pentru a sprijini forțele ucrainene să facă față invaziei.
NATO nu poate susține ideea unei zone de interdicție aeriană asupra spațiului aerian al Ucrainei pentru a evita o escaladare a crizei, a explicat Bogdan Aurescu:
„Am discutat acest aspect la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din cadrul NATO, de vineri, la Bruxelles, la care am participat. După cum a afirmat după această reuniune Secretarul General al NATO, domnul Stoltenberg, din păcate, nu putem institui o astfel de zonă de interdicție aeriană asupra spațiului aerian al Ucrainei pentru că, dacă facem acest lucru, ar însemna – așa cum ați spus într-o conversație de mai devreme cu unul dintre invitații dumneavoastră – că NATO ar putea intra într-un conflict direct cu Rusia. Și cum Ucraina nu este stat membru NATO, Alianța nu poate face acest lucru, din păcate”, a spus Bogdan Aurescu.
El a spus că NATO a oferit deja foarte mult sprijin Ucrainei în creșterea capacităților sale de apărare.
„Ucraina este, de ceva timp, Partener cu Oportunități Sporite al NATO. Așadar, există mult sprijin oferit deja Ucrainei de către NATO. Din păcate, o zonă de interdicție aeriană nu poate fi instituită de NATO din cauzele pe care deja le-am enumerat și cred că sunt evidente”.
Bogdan Aurescu a amintit că UE a adoptat deja o decizie de a finanța aprovizionarea cu armament a Ucrainei: „Acest lucru se întâmplă deja, dar, încă odată, o zonă de interdicție aeriană este ceva ce NATO nu poate asigura”.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit într-un interviu pentru CNN despre criza refugiaților ucrainieni care afectează România. Acesta a precizat că sunt deja peste 300.000 de ucrainieni care au tranzitat România de la debutul crizei, relatează B1TV
„Cred că peste 300.000 de refugiați din Ucraina, și mă refer la cetățeni ucraineni, pentru că îi calculăm separat pe cetățenii altor state care au trecut, de asemenea, granița în România, deci peste 300.000 de cetățeni ucraineni au intrat în România, fie din Ucraina, fie prin Republica Moldova. La acest moment, mai mult de 83.000 dintre ei au rămas în România, se află în țara noastră, iar acum încercăm să ajutăm și țara vecină, Republica Moldova, o țară foarte mică și cu o capacitate limitată de a gestiona o asemenea povară. Așadar, împreună, creăm un coridor verde între granița dintre Republica Moldova cu Ucraina și până la granița dintre România și Republica Moldova, pentru a ajuta la transferarea unui număr mare de refugiați, în așa fel încât aceștia să ajungă direct în România. Ajutăm pe oricine ajunge pe teritoriul românesc. Majoritatea sunt mame și copii, iar mai mult de o treime dintre cei care rămân aici sunt copii”, a explicat Bogdan Aurescu.
Ministrul român de externe a explicat că România face față crizei, dar numărul refugiaților va crește:
„Chiar dacă luptele în Ucraina vor înceta, țara este practic distrusă de război, nimic nu mai funcționează acolo, iar numărul refugiaților va crește, fără doar și poate. Organizația Internațională pentru Migrație estimează că urmează un alt val de refugiați. În ceea ce-i privește pe cei care rămân în România, am luat deja o serie de măsuri la nivel intern și ne pregătim să le oferim și școlarizare copiilor, deja le oferim acces la servicii medicale gratuite tuturor celor care rămân în România, încercăm să le facilităm accesul pe piața muncii. Deci facem tot posibilul să le creăm cele mai bune condiții celor care rămân, ca să se simtă în siguranță în România și să aibă parte de confort, pe cât posibil, atât cât permite situația”, a mai spus Bogdan Aurescu.
Leave a comment