PNL a crescut spectaculos în sondaje, dar tot se situează sub PSD
PNL a crescut spectaculos în sondaje, dar tot se situează sub PSD

PNL a crescut spectaculos în sondaje, dar tot se situează sub PSD în barometrul intențiilor de vot ale românilor. De cealaltă parte, AUR a scăzut de la debutul războiului din Ucraina.

PNL este în creștere în ceea ce privește intenția de vot a românilor, potrivit ultimului sondaj realizat de INSCOP MONITOR între 2-7 martie 2022. PNL a crescut cu mai bine de 3% în opțiunile românilor, de la 16,6%, în luna februarie, la 19,9%.

Cum arată clasamentul opțiunilor politice ale românilor

PSD conduce în clasamentul intenției de vot cu 32%, față de 32,7% în februarie. Social-democrații sunt urmați de PNL care revine pe locul 2 cu 19,9%. AUR se prăbușește în sondaje la 18,9%, de la 22,4% în februarie. USR stagnează, înregistrând 10,8% din opțiuni (față de 10,3% în februarie).

De asemenea, ultimul sondaj ARGUMENT, realizat în perioada 18-25 februarie 2022, de către institutul de sondare al DCMedia Group, indică faptul că liderii PNL se bucură de o creștere semnificativă a încrederii românilor. Nicolae Ciucă este cotat la 19,8% iar Florin Cîțu se bucură de 18,8% la capitolul încredere.

intentia de vot

Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Florin Cîțu în topul încrederii românilor

Românii au cea mai mare încredere în Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Victor Ponta și Florin Cîțu, urmați îndeaproape de Cristian Diaconescu, Klaus Iohannis, George Simion și Daniel Ionașcu.

PNL a crescut spectaculos în sondaje și la capitoul încrederii în personalități

Multă și foarte multă încredere:

Marcel Ciolacu – 19,8%

Nicolae Ciucă – 19,8%

Victor Ponta – 19,3%

Florin Cîțu, 18,8%

Potrivit sociologului Remus Ioan Ștefureac, creșterea PNL ar putea fi pusă pe seama activității recente intense a președintelui și a premierului care câstigă puncte pe fondul vizibilității foarte mari în asociere cu repere de credibilitate precum NATO și UE.

Scăderea semnificativă a AUR poate fi explicată prin dispariția formațiunii din prim-planul atenției publice, dublată de acuzații care au fost aduse de mass-media și adversarii politici privind atitudini pro-ruse ale unor membri sau persoane asociate acestui partid.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *