Soldații români din grupul NATO se antrenează cot la cot cu cei ai altor state europene, în poligonul de la Craiova.
Militarii români, francezi și polonezi se antrenează împreună, în cadrului grupului de luptă NATO înființat în România.
Un asemenea exercițiu, filmat de echipa Digi24, a durat mai bine de cinci ore. A fost primul exercițiu cu soldații români, alături de cei ai celor trei țări de la sosirea aliaților in România.
Locotenent Dogaru Gabriel, din cadrul batalionului „Scorpionii Roșii”: „Am încercat să ne antrenăm noi, ca indivizi, dar să învățăm și de la ceilalți și ei de la noi, să vedem cum acționează polonezii, francezii, românii, să spunem că la sfârșitul zilei ne-am însușit noi moduri de a face lucruri.
Încercăm să ne antrenăm pentru războiul acesta nou, să facem misiuni în mediul urban, de asta avem și parte tactică, dar și o parte cu ședințe specifice de trageri de luptă”.
Exercițiile militarilor vor deveni din ce în ce mai ample și vor folosi inclusiv tehnica pe care NATO a trimis-o în țara noastră.
Locotenent Krysztof Sladek, comandant de pluton: „Acum ne concentrăm cel mai mult, alături de forțele din România, pe zona urbană, ne pregătim să „curățăm” orice clădire sau structură pe care o putem găsi pe câmpul de luptă din orașe”.
Deși până acum armata nu a anunțat oficial unde va fi campat noul grup de luptă, principala opțiune a militarilor este baza de la Cincu, din județul Brașov. Acolo este cel mai mare centru de pregătire din România.
Leave a comment