Înscrierile în programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor începe din 13 mai, după ce au fost amânate cu o săptămână. Sunt cereri tot mai multe de înscriere, mai ales în programul Rabla Plus, pentru mașini electrice și hibride, a anunțat ministrul mediului, Tanczos Barna.
Din acest motiv, au crescut și bugetele alocate acestor programe, a explicat ministrul la Știrile B1TV.
„Pe 13 mai începe noua sesiune de depunere a solicitărilor pentru Rabla Plus și Rabla Clasic. Programul a început, de fapt, în februarie, e anul cu cel mai mare matinal start să spun.
Am început foarte repede programul și datorită acestui lucru am avut un număr foarte mare de solicitări, motiv pentru care a trebuit să regândim un pic lansarea sesiunilor de solicitări și bugetul disponibil e împărțit în două: pentru sesiunea din mai și cea din septembrie.
În sesiunea din mai vom avea aproximativ 500 de milioane de lei pentru persoane fizice, jurdice și administrativ-teritoriale, primării, pentru Rabla Clasic, și în jur de 400 de milioane pentru Rabla Plus”, a declarat ministrul Mediului, pentru B1 TV.
Pentru mașinile cu motoare clasice, sprijinul e de 7.500 de lei, din care 1.500 de lei e bonusul pentru mașini mai vechi de 15 ani.
„La mașinile electrice, prima e de aproape 10.000 de euro, 4.500 de lei se bonusează și acolo cu 1.500 de lei mașinile mai vechi de 15 ani. De anul acesta, se pot casa două mașini pentru o singură mașină cumpărată, fiind suplimentată suma de care beneficiază persoana fizică sau juridică”, a mai spus ministrul.
Românii, tot mai interesați de mașinile electrice și hibrid, spune Tanczos Barna
„Interesul e uriaș pentru mașinile electrice și hibrid. E bugetul care se va consuma probabil cel mai repede anul acesta.
Înscrierile de mașini electrice, față de 2021, a crescut de patru ori în primele patru luni ale lui 2022. E un record european. Suntem țara cu cea mai mare creștere față de 2021, interesul e enorm și, în paralel, se dezvoltă și rețeaua de stații de încărcare”, a mai afirmat ministrul Mediului.
Leave a comment