Papa Francisc a spus că premierul maghiar Viktor Orban i-a spus, atunci când s-au întâlnit la sfârșitul lunii aprilie, că președintele rus Vladimir Putin intenționează să pună capăt invaziei din Ucraina pe 9 mai, Ziua Victoriei Rusiei.
Papa a făcut declarațiile pentru ziarul italian Corriere della Sera, într-un interviu publicat marți, potrivit CNN.
„Orban, când l-am întâlnit, mi-a spus că rușii au un plan, că totul se va termina pe 9 mai”, a spus Papa Francisc.
„Asta ar explica și viteza escaladării din aceste zile. Pentru că acum nu este doar Donbasul, este Crimeea, este Odesa, sunt porturile de la Marea Neagră din Ucraina, este totul”, a spus Papa.
„Nu există suficientă voință pentru pace. Sunt pesimist, dar trebuie să facem orice gest posibil pentru a opri războiul”, a mai declarat Suveranul Pontif.
Papa Francisc a repetat declarațiile anterioare că este gata să călătorească la Moscova pentru a se întâlni cu Putin și a comparat războiul din Ucraina cu genocidul din Rwanda.
„Nu am primit încă un răspuns și încă insistăm, chiar dacă mă tem că Putin nu poate și nu vrea să aibă această întâlnire chiar acum. Dar atâta brutalitate cum să nu o oprești? Acum douăzeci și cinci de ani am trăit același lucru cu Rwanda”, a declarat papa Francisc.
Papa a spus că nu va călători deocamdată la Kiev, trimițând în schimb un reprezentant.
„Mai întâi trebuie să merg la Moscova, mai întâi trebuie să mă întâlnesc cu Putin. Dar și eu sunt preot, ce pot să fac? Voi face tot ce pot. Dacă Putin ar deschide ușa”, a spus el.
Totodată, papa Francisc și-a exprimat intenția de a merge la Moscova și de a-l întâlni pe Putin pentru a-i cere să pună capăt războiului, dar nu a primit niciun răspuns, a declarat Suveranul Pontif, într-un interviu pentru Corriere della Sera.
Leave a comment