Sistemul de semaforizare inteligentă în București va fi refăcut de la zero, au fost identificate fonduri și făcute studii, spune primarul Nicușor Dan, care vrea ca acesta să fie gata până la finalul mandatului său. Sistemul a funcționat după o tehnologie veche, și acum trebuie regândit. Există și bani pentru acest proiect, spune Nicușor Dan.
Banii pentru sistemul de semaforizare inteligentă din București vor fi luați din PNRR. Nicușor dan a explicat luni seara, într-o emisiune B1TV, etapele de implementare a proiectului, precizând că totul ar trebui să fi gata la finalul mandatului său.
„Noi, când sistemul s-a implementat în București, el era bun la vremea lui. Numai că ani de zile nu s-a făcut întreținere pe el. (…) Acum e într-un fel de pareză așa. Între timp și tehnologia a evoluat.
Acum știm ce să facem, avem și banii în PNRR, avem și o colaborare cu primăriile de sector cu care am aplicat pentru acest sistem. L-am făcut pe mai multe etape, pentru fiecare dintre ele execuția fiind precedată de un studiu, că în zona de semaforizare studiul e mult mai important decât execuția în teren. care înseamnă să pui un stâlp cu niște becuri, un semafor, pe care să-l legi cu niște fire. Dar unde-l pui, ce timpi îi dai, asta e partea pe care ți-o dă studiul de fezablitate.
În prima parte o să mergem pe niște ieșiri principale din oraș, câte una din fiecare sector. Dau exemplu Iuliu Maniu. Acele semafoare sunt conectate cu serverul, problema e că ai între ele trei sau patru treceri de pietoni care nu sunt semaforizate și atunci tu degeaba dai undă de verde pe toate celelalte dacă ai imprevizibilitate pe trecerile de pietoni. Atunci soluția e să montezi semafoare pe care să le conectezi cu celelalte, așa încât toate intersecțiile, de la Palatul Cotroceni până la ieșirea din București, pe Iuliu Maniu, să fie integrate în sistem” a explicat primarul Capitalei.
Urmează ca proiectul să fie scos la licitație publică și pus în execuție, a adăugat el.
„Deci asta e prima etapă care vizează și amplasarea unor semafoare. În total sunt 80 de intersecții și unele noi și remodelarea celor vechi. În a doua etapă vom conecta toate cele cam 260 de semafoare care sunt teoretic conectate dar, de fapt, nu sunt la serverul central și modelarea sistemului acolo unde ele nu au tehnologia necesară.
În a treia etapă mai avem 250 de intersecții semaforizare care nu sunt conectate și le vom conecta și pe acelea și la a patra etapă o sa ajungem de la 500 la 800 de intersecții semaforizate si conectate la sistemul central.
Până la finalul mandatului o sa facem asta. Avem deja consultarea de piață pentru studiul de fezabilitate, pasul premergător ieșirii în achiziție publică.
Și ca să facem această consultare de piață a însemnat să facem un studiu de prefezabilitate, care a însemnat să luăm intersecție cu intersecție, să vedem starea fiecăreia. Asta ne-a luat o grămadă de timp”, a mai spus Nicușor Dan.
Leave a comment