PSD le cere liberalilor să accepte supraimpozitarea salariilor mari și a pensiilor speciale

PSD transmite, vineri, într-un comunicat de presă, că în Coaliție s-a convenit aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei. PSD le cere partenerilor de guvernare să accepte și celelalte măsuri propuse de social democrați, printre care impozitarea salariilor mari din sistemul bugetar și a pensiilor speciale.

„PSD insistă ca principiul solidarității să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din România PSD salută decizia Coaliției de guvernare de a accepta propunerea social-democrată privind aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei astfel încât la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%. Totodată, PSD își manifestă încrederea că partenerii de guvernare vor agrea și celelalte două propuneri privind supraimpozitarea cu 40% a salariilor foarte mari și cu până la 90% a pensiilor speciale care depășesc semnificativ pensia medie din România”, se arată în comunicatul citat.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că „este profund inechitabil ca persoanele cu venituri foarte mari să se bucure de același regim fiscal”.

„În aceste momente foarte dificile din punct de vedere economic, este profund inechitabil ca persoanele cu venituri foarte mari să se bucure de același regim fiscal aplicat celor cu venituri foarte mici. De aceea, am insistat și voi insista în continuare în Coaliție, ca acest principiu al solidarității între contribuabili să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din România”, a declarat Marcel Ciolacu.

În privința Contribuției pentru Sănătate și Educație, care să fie plătită de marile companii din România, PSD consideră că măsura ar asigura cu ușurință finanțarea în primii doi ani pentru „Programul Masă Caldă în Școală”, program care a fost deja agreat de toate partidele din Coaliție.

De asemenea, din această contribuție, s-ar mai putea finanța achiziția de echipamente medicale și dezvoltarea rețelei naționale de centre medicale comunitare, o altă măsură prevăzută deja în Programul de guvernare 2021-2024, mai transmist social democrații.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Sorin Grindeanu cere ANAF să înceapă controale la comercianți: „Există suspiciuni că unii deja au majorat prețurile”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni,...

Românii primesc o nouă lovitură în plin val de scumpiri: Ratele vor exploda din octombrie. La cât ajunge IRCC

Peste 500.000 de români se pregătesc să facă față...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine