miercuri, septembrie 30, 2026
14.2 C
București

Pasajul Unirii a fost închis pentru două luni

Pasajul Unirii a fost închis la începutul acestei săptămâni, pentru realizarea lucrărilor de consolidare. Circulaţia rutieră va fi oprită până la începutul lunii septembrie.
„Pasajul Unirii a devenit prioritate zero! Din primul moment în care s-a oprit circulația, constructorii s-au și apucat de treabă. Avem două luni la dispoziție, pentru punerea în siguranță a acestui obiectiv, așa că nu vom irosi nicio secundă”, a anunțat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.

Pasajul Unirii este încadrat în clasa stării tehnice IV – nesatisfăcător. Cu alte cuvinte, prezintă deficienţe la structura de rezistenţă.

„Pentru remedierea în regim de urgenţă a problemelor de siguranţă constatate, la începutul acestui an, în urma unui protocol de asociere cu Primăria Municipiului Bucureşti, pasajul a intrat în administrarea Sectorului 4 al Capitalei, care a demarat de îndată procedurile premergătoare punerii în siguranţă a întregii zone”, a precizat Primăria sectorului 4.

Astfel, Pasajul Unirii a fost închis pentru cele mai ample intervenţii realizate în ultimii 30 de ani asupra acestei construcţii. Acestea includ:

  • înlocuirea elementelor arhitecturale degradate;
  • refacerea părții carosabile;
  • delimitarea şi semnalizarea clară a benzilor de circulaţie, precum şi a spaţiului ce separă cele două sensuri de mers;
  • schimbarea reţelelor edilitare de apă-canal;
  • înlocuirea sistemului de iluminat din interiorul pasajului pentru sporirea vizibilității;
  • montarea unui sistem performant de ventilaţie, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor şi asigurarea unui aer curat;
  • montarea unor amplificatoare de semnal GSM.

Lucrările vor fi realizate simultan pe ambele sensuri de mers. Timp de două luni, echipele vor lucra atât pe timpul zilei, cât şi noaptea.

Pasajul Unirii a fost construit în perioada 1986-1987. Acesta are o lungime de aproximativ 800 de metri şi o lăţime de 14 metri.

Pasajul Unirii este tranzitat zilnic de peste 60.000 de mașini. Până la finalul acestei veri, șoferii vor fi nevoiți să folosească rute alternative.

Ultimele știri

Scandal în Parlament la audierea Oanei Gheorghiu. Rogobete și Ungureanu s-au certat: „Nu fiți mitocan!”

Rogobete și Ungureanu s-au certat în Parlament la audierea Oanei Gheorghiu, pe fondul unei întrebări despre centrele de tratament AVC.

Reforma salarizării, contestată de sindicatul din Guvern. Doar 55% dintre instituții au raportat datele salariale

Sindicatul din Guvern cere publicarea datelor reformei salarizării, după ce doar 55% dintre instituții au raportat salariile pentru 2025.

Dominic Fritz, criticat dur de revoluționari. O asociație a revoluționarilor îl acuză că folosește Revoluția în scop politic

LORD'89 acuză pe Dominic Fritz că folosește Revoluția din 1989 pentru scopuri politice personale, după evenimentul de la Timișoara.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine