O factură uriașă la curent a primit o familie din Sibiel, județul Sibiu. Oamenii au de plată nu mai puțin de 33.000 de lei, pe care nu își permit să o achite, așa că se vor împrumuta la bancă ca să o plătească.
Factura uriașă la curent a fost emisă de furnizorul de energie electrică în iulie, pentru o casă cu două etaje, și există și o explicație pentru valoarea extrem de mare. Este o regularizare pe trei ani, pentru că oamenii susțin că nimeni nu a mai venit să le citească contorul.
Ultima dată când s-a făcut citirea era luna mai 2019, iar de atunci nimeni nu a mai venit să verifice indexul, pe motiv că nu există cititori.
Astfel, după mai bine de trei ani de la citirea ultimului index, familia s-a pomenit cu o factură colosală: 33.000 de lei rezultați în urma consumului de energie la tariful actual.
Proprietarii au achitat până acum facturi în valoare de 200, 300 sau 800 lei, iar pentru a face față uriașei datorii vor fi nevoiți să apeleze la un împrumut bancar, singura soluție pentru a obține într-un timp scurt o sumă atât de mare.
„Noi acum trebuie să facem un credit în bancă pentru această factură, care după spusele lor, ar trebui să fie și mai mare de atât, pentru că de anul acesta tariful s-a schimbat, deși cei de la Electrica au făcut calculul calculul în funcție de tariful de astăzi”, a declarat femeia, citată de B1TV.ro.
Factura la energie electrică a fost emisă pentru o casă cu două etaje, în care locuiesc trei persoane.
Singura soluție oferită de Electrica a fost ca familia să plătească jumătate de sumă, iar restul apoi, eșalonat, mai scrie sursa citată.
Leave a comment