Protestul de duminică s-a lăsat cu șapte amenzi și un dosar penal. Este bilanțul jandarmeriei după protestul organizat de AUR în centrul Capitalei, care a continuat cu un marș pe principalele bulevarde din nordul orașului.
Cele șapte sancțiuni contravenţionale aplicate de jandarmerie sunt în valoare totală de 32.000 de lei. Un participant la manifestație s-a ales cu dosar penal, mai exact jandarmii au întocmit un act de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, după de un bărbat a fost prins asupra sa cu un spray iritant-lacrimogen.
Polițiștii au depistat și ei un alt bărbat care avea asupra sa două arme albe. El a fost dus la secție și i s-a deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de port sau folosirea de obiecte periculoase, transmite B1TV.
Tot la acest eveniment, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri din partea paramedicilor, trei dintre ele fiind transportate la spital pentru alte investigații medicale.
George Simion și Diana Șoșoacă, conflict deschis la protest
În timpul manifestației, deputatul George Simion, liderul AUR, și senatoarea Diana Șoșoacă, intrată în Parlament pe listele AUR, dar exclusă apoi din partid, au intrat în conflict, ambii dorind să se adreseze protestatarilor.
Șoșoacă a luat cuvântul la un microfon pe o scenă improvizată, dar manifestanții au început să o huiduie. Într-un final, i-a fost tăiat microfonul.
Ea a dat vina pe Simion: „E o mizerie făcută de Simion. Și-a adus oamenii lui și boxele lui și ne impune să nu mai vorbim la microfon. Ăsta e Simion. Trădătorul. Și-a bătut joc de AUR. Rușine! Rușine!” a tunat ea, iar pe parcursul după amiezii, astfel de incidente s-au repetat.