O tânără din Craiova a fost agresată sexual de controlor, în trenul către Brașov. Fata a călătorit singură, noaptea, iar controlorul i-a făcut propuneri indecente, a înghesuit-o și a sărutat-o cu forța, susține ea.
Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, pe 18 noiembrie, a relatat chiar ea, pentru Gazeta de Sud, preluată de B1TV. Tânăra a plecat la ora 4.47, cu trenul IRN 79 din gara Craiova spre Bucuresti, urmând ca în Gara de Nord să schimbe trenul spre destinaţia finală – Braşov. Fata a povestit că la scurt timp după ce trenul s-a pus în mişcare a venit controlorul să îi verifice biletul. Victima a făcut plângere la CFR și la Poliție.
„M-a întrebat unde merg (deşi pe bilet scria foarte clar), dacă fumez, daca am prieten şi ce caut singură la Braşov. I-am raspuns politicos că merg în interes de serviciu. Apoi s-a legat de legitimaţia mea de student spunând că ştampila este falsă. Până la urmă a plecat şi nu s-a mai întors. M-am gândit că era plictisit şi avea chef de vorbă aşa că nu mi s-a părut nimic ciudat. Mi-am setat alarma telefonului să mă trezească înainte să ajung la Bucureşti şi la scurt timp am adormit”.
Calvarul însă abia începea pentru aceasta: „În momentul în care a sunat alarma m-am trezit şi am văzut că trenul era oprit. Buimacă de somn, am sărit în picioare crezând că am ajuns în gară. În acel moment, l-am văzut pe controlor în uşa compartimentului venind spre mine şi spunând că a venit să mă trezească. M-am întins după bagaj, iar el m-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam şi a încercat lucruri greu de descris în cuvinte. Am încercat să scap, dar mă ţinea strâns de mână şi îmi spunea că „mergem amândoi cu trenul la Braşov şi petrecem o noapte împreună.
Între timp, trenul s-a pus în mişcare (de fapt eram opriţi la podul Basarab) şi probabil şi-a dat seama că ajungem în curând în gară pentru că, deşi încă mă ţinea de mână, repeta întruna să îi dau adresa mea de Facebook. I-am spus că nu am aşa ceva, să mă lase în pace. Nu înţelegeam de ce lumea din vagon nu e pe hol cum se întâmplă de obicei când ne apropiem de gară“, a mai spus craioveanca.
Sosirea în gara din Capitală a salvat-o pe fată. „Din fericire, eu am reuşit să scap, dar aşa ceva este inadmisibil. M-a agresat, m-a pupat pe gură, m-a lins pe faţă, m-a înghesuit în geam de parcă eram un obiect la dispoziţia lui. Şi cel mai tragic este faptul că părea aşa natural şi calm în tot ce făcea încât sunt convinsă că nu sunt prima lui victimă, că nu am fost doar o tentaţie de moment. În locul meu putea fi cineva mai puţin norocos, care de frica ar fi stat până la capăt. Cum spuneam … INADMISIBIL!“, a povestit tânăra”.
Mama tinerei a povestit că atunci când s-a întors acasă, abia putea să vorbească despre acest lucru. Mama fetei agresate le-a povestit jurnaliștilor că fiica sa a fost extrem de marcată de cele întâmplate.
Leave a comment