În sectorul 1 există 50 de puncte de vaccinare, în nouă centre, situate în pavilionul C2 al Complexului Expozițional “Romexpo”. Este cel mai mare centru de vaccinare din România. Bucureștenii se pot vaccina în oricare dintre acestea, fără o programare inițială, doar pe baza buletinului sau cărții de identitate.
Cele 50 de puncte de vaccinare sunt deschise în fiecare zi de luni până duminică, între orele 08:00-20:00. Vaccinurile folosite pentru imunizare sunt Pfizer, Moderna și Astrazeneca.
Vârstnicii peste 65 de ani se pot vaccina la liber la orice oră din timpul programului de vaccinare. Persoanele cu vârsta până în 65 de ani pot veni după ora 14:00.
În cadrul centrului de vaccinare de la Romexpo este permis accesul auto până în fața acestuia. Sunt asigurate și locuri de parcare.
“Vaccinarea și respectarea în continuare a măsurilor de prevenție recomandate de specialiști reprezintă singurele soluții prin care putem stopa răspândirea virusului în comunitate. Sănătatea noastră, a tuturor, depinde de numărul celor care se vaccinează și care conștientizează că numai așa putem opri pandemia și ne putem relua viața normală”, a precizat primarul sectorului 1, Clotilde Armand.
Primul centru drive-thru din Sectorul 1, amenajat în parcarea Metro Băneasa
De la începutul acestei săptămâni, bucureștenii au la dispoziție și un centru de vaccinare drive-thru în sectorul 1.
Acesta a fost deschis în incinta parcării Metro Băneasa (cu acces din Calea Ion Zăvoi) în colaborare cu Centrul Medical Dr. Furtună și cu sprijinul Complexului Multifuncțional Caraiman și Poliției Locale Sector 1.
Persoanele care doresc să se vaccineze aici pot veni de luni până sâmbătă între orele 08:00-20:00, iar duminică între orele 08:00-18:00.