Clotilde Armand postează o fotografie cu un șofer care a parcat mașina pe trotuar: „La asemenea nesimțire se răspunde cu amendă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a postat pe Facebook, duminică seară, o fotografie cu o mașină al cărei șofer a parcat pe trotuar, pe șoseaua Kiseleff. „La asemenea nesimțire se răspunde cu amendă, a scris primarul Armand, care face apel la bucureșteni să sesizeze Poliția Locală pentru situații similare.

„Domnul/doamna șofer a simțit de cuviință să-și parcheze mașina pe trotuarul din șoseaua Kiseleff. Toți pietonii și bicicliștii trebuie să facă slalom pentru nesimțirea asta. Și nu e singurul caz.La asemenea nesimțire se răspunde cu amendă. Fără alte discuții. Și fac un apel către voi să sesizați poliția locală în situațiile asemănătoare. Trebuie să ne luăm orașul înapoi. Orașul este al oamenilor, nu al mașinilor”, a scris Clotilde Armand.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că va cere Corpului de Control să verifice modul cum oamenii fostului primar Dan Tudorache au distribuit locuințe sociale unor persoane care nu aveau acest drept.

Clotilde Armand dezvăluie

„Aflu că oamenii apropiați de vechea administrație (activiști de partid, foști șefi de direcții ai primăriei, actuali angajați ai cabinetului parlamentar al fostului edil, șefi din Poliția Locală Sector 1 care se ocupau cu filajul meu și al colegilor la protestele din 10 august 2018 sau angajați de la televiziunile Antena 3 și România TV) au fost răsplătiți de fostul primar cu locuințe dedicate exclusiv tinerilor până în 35 de ani”, a scris primarul Sectorului 1 pe Facebook, Clotilde Armand.

 Armand a menționat că niciunul dintre ei nu îndeplinește condițiile de acordare a locuințelor și majoritatea au „sărit” rândul pe lista de așteptare.

„Astfel, voi trimite Corpul de Control să verifice situația și voi iniția un proiect de hotărâre care să nu mai permită asemenea anomalii. Nimeni nu este mai presus de lege – și asta trebuie să le intre bine în cap tuturor. Dacă există angajați ai primăriei care au făcut nereguli vă asigur că vor plăti”, a menționat primarul Clotilde Armand.

Ultimele știri

Muncitori români, exploatați în agricultura italiană. Li se cereau 100 de euro pentru o pătură și plăteau taxă ca să meargă la cumpărături

Anchetă în Italia privind exploatarea a 84 de muncitori, printre care și români: ore suplimentare neplătite și taxe pentru pătură, pernă și cumpărături.

Noul ministru al Transporturilor, prima zi plină de probleme. A găsit lipsă de bani și de personal în companiile-cheie

Noul ministru al Transporturilor a găsit, la o zi după preluarea mandatului, probleme de finanțare și lipsă de personal calificat.

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, înțelegere secretă pe servicii. SRI ar urma să ajungă la PNL, în schimbul voturilor pentru guvernul Niculescu

Nicușor Dan i-ar fi promis lui Ilie Bolojan conducerea SRI, în schimbul voturilor PNL pentru guvernul Luca Niculescu, potrivit unor surse politice.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine