Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni, în prima zi a sesiunii parlamentare, că a lăsat un raport, chiar în ziua în care a plecat din funcție, cu privire la situația din spitale, pentru viitorul ministru, Vlad Voiculescu.

Nelu Tătaru afirmă că raportul arăta problemele și măsurile care trebuie luate în 237 de spitale publice, 59 private și 6 centre, care au fost evaluate. De asemenea, ministerul Sănătății, împreună cu ministerul Fondurilor Europene au pregătit o Ordonanță de Urgență pentru investiții în secțiile de ATI din fonduri europene.

„Am pregătit o ordonanță a Guvernului Orban care stipula ca pe fonduri europene să fie refăcute instalațiile din spitale. Această ordonanță se afla pe masă pentru analizare. Ordonanța se află la nivelul ministerului Sănătății. Se aștepta avizarea de la cele 2 ministere: Sănătate și Fonduri Europene”, spune fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă a discutat cu Vlad Voiculescu despre raport și OUG, Nelu Tătaru susține că nu a fost „solicitat”.

„N-am fost solicitat, noi avem abordări diferite, eu sunt chirurg, el este economist. (…) Cred că se impune punerea în practică a acestui plan de conformare, dincolo de orice discuție. Orice zi câstigată e o zi în plus, o zi în care nu mai permitem să se întâmple astfel de lucruri”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu spunea că nu a văzut rapoartele după incendiul de la Piatra Neamț pentru că nu erau în mandatul său, conform Digi24.

„În acest moment nu știu ce au presupus aceste controale. Aștept să văd care a fost procesul pornit atunci, nu era mandatul meu. Aștept să văd ce mai e de implementat. Problemele de atunci nu au fost rezolvate”, a declarat Voiculescu.

PSD depune o moțiune simplă împotriva lui Vlad Voiculescu și îi cere demisia cu pancarte negre

Parlamentarii PSD au apărut cu pancartele când președintele PNL, Ludovic Orban, susținea o conferință de presă.

Marcel Ciolacu, PSD, îi cere demisia lui Voiculescu: „Un infim, dar obligatoriu gest de asumare a răspunderii”. Ce spune despre Cîțu și Iohannis

Demisia ministrului Sănătăţii este un infim, dar obligatoriu gest de asumare a răspunderii pentru tragedia petrecută la Institutul “Matei Balş”, a afirmat, vineri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. El a mai spus despre premierul Florin Cîțu că „are cinismul de a se urca pe cadavrele acestei tragedii”, iar Klaus Iohannis „a trecut glonţ cu limuzina pe lângă rudele victimelor de la Matei Balş”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *