Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat în conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern că sunt 35.000 de persoane în România care cumulează pensia cu salariul. Raluca Turcan a precizat că proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul a fost aprobat în prima lectură, miercuri, urmând ca săptămâna viitoare să existe varianta finală ce va merge în Parlament, scrie Digi 24.

Raluca Turcan a declarat că proiectul prevede posibilitatea continuării activității până la vârsta de 70 de ani pentru persoanele care îndeplinesc vârsta de pensionare. Prevederea este valabilă pentru cei din sectorul public, cât  și pentru cei din sectorul privat. Persoanele respective pot să revină asupra acestei opțiuni și să se întoarcă la pensie înainte să împlinească 70 ani.

„Vorbim de o opțiune, un drept, nu de o obligație. Un salariat care ajunge la vârsta legală de pensionare și dorește să muncească mai departe depune o cerere și e suficientă pentru a-și putea continua activitatea. În sectorul public însă, atunci când optează pentru prelungirea continuării activității, atunci se suspendă dreptul la pensie. Cei care cumulează pensie cu salariul la stat au obligația ca în 30 de zile de la publicarea actului normativ să-și exprime opțiunea, iar angajatorii trebuie să îi informeze”, a precizat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a spus că în prezent în sistemul public sunt aproximativ 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul.

Raluca Turcan, despre legea salarizării: Sporurile să nu depășească 20% din salariul de bază

În ceea ce privește legea salarizării, Turcan a făcut, de asemenea, precizări.

„Am solicitat ministerelor de linie să prezinte propria viziune în privința salarizării în sistemul public plecând de la niște principii pe care Ministerul Muncii le-a identificat: Să existe unitate în privința salariului în plată, care se calculează pentru toate categoriile socio-profesionale. Noi propunem ca salariul de bază la care să se raporteze calculul salariilor să fie 2.300 de lei, nivelul salariul minim brut pe economie”, a mai spus Raluca Turcan.

„Dacă sunt sporuri care sunt necesar a fi acordate, ele să nu depășească 20% din nivelul salariului de baza. Sistemul sporurilor să fie revizuit radical, unele sporuri să fie acordate în sume fixă pentru că presupun expunerea la condiții de muncă identice și altele eliminate și în domeniile respective să se prefere o reașezare pe grilă de salarizare a salariilor în plată”, a declara Raluca Turcan.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *